REPLICA ONLINE CONSTANTA

0.7° Constanța Lun., 9 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7638
0.7° Constanța Luni, 9 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7638
 

La Mangalia a fost suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire

La Mangalia a fost suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire

Replica API 27 februarie 2018 | 16:26 523

La Mangalia a fost suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire

Comandamentul de iarnă din Mangalia a dispus mai multe măsuri de intervenție, ca urmare a prelungirii codului portocaliu de ger, viscol și ninsoare pe raza județului Constanța. În acest sens, a fost suplimentat numărul de utilaje cu care se intervine pentru deszăpezirea arterelor rutiere și a căilor de acces din municipiul Mangalia.

Încă din prima zi a instituirii codului portocaliu de vreme severă, firma care asigură deszăpezirea la nivelul orașului a acționat cu utilajele din dotare pentru ca drumurile să fie practicabile. Pe parcursul zilei de luni, până noaptea târziu, s-a acționat pentru degajarea străzilor din toate cartierele, cu 9 utilaje cu lamă, dintre care 3 au împrăștiat material antiderapant (nisip și sare), 5 buldoexcavatoare și un telelift. Tot luni, începând cu orele 19.00, s-a început îndepărtarea zăpezii de pe trotuarele din zona centrală acolo unde lățimea trotuarului a permis accesul a două ATV-uri cu lamă. Din această dimineață, începând cu ora 05:00, s-a suplimentat numărul utilajelor cu un bobcat și tractoraș cu lamă cu care se intervine pe trotuare.

Totodată, angajații societății de deszăpezire au curățat zăpada de pe trotuare și au împrăștiat nisip și sare. Reprezentanții firmei precizează că, în după-amiaza acestei zile, trotuarele vor fi curățate cu ATV-uri cu lamă, suplimentându-se numărul utilajelor cu un telelift și 5 buldoexcavatoare. De asemenea, în zona IAS-Fruviileg-Zootehnie din Mangalia s-a intervenit cu un utilaj cu freză.

Drumarii din Mangalia au venit și în ajutorul echipelor de la ENEL, dar și în ajutorul unui conducător auto care nu mai putea scoate mașina din zona Parcului Industrial. Reprezentanții Comandamentului de iarnă din Mangalia monitorizează permanent situația din teren și evoluția fenomenelor meteorologice pentru a interveni în caz de necesitate.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
@ Ela .Poate in centrul orasului , in fata primariei, dar hai si pe alte strazi ale orasului unde si cetatenii de aici platesc taxe si impozite inclusiv acea taxa de urgenta, pentru care angajatele de la Taxe nu stiu sa dea relatii.
0
0
In Mangalia se circula bine, chiar si pe trotuare.
1
1
Dati cu sare ,ca dupa zapada va asteapta asfaltul distrus si consecintele! Si uite asa se justifica banii dati in stanga si in dreapta, neprevazuti in buget si pentru care trebuiesc imprumuturi bancare...si povestea continua..
2
0
S a suplimentat,bani dati in plus,nu tre sa pape si cine trebuie?
0
1
Vai de voi cu primarul vostru ! Haide-ti la noi in Costinesti sa vedeti cum alearga doar doua utilaje pentru dezapezire si fac fata cu brio.Firma de dezapezire Viralex Complex 2015 SRL a fratilor BALAN VIRGIL SI ALEXANDRU de unde si numele firmei,care au luat contractul de la primaria Costinesti de anul acesta prin bunavointa si amabilitatea primarului Cristea Traian .Acum este sigur ca ajunge acasa chiar si mort de beat la volan ca are cine sa-i deschida drumul baietii destepti.
4
0