La Mangalia au început lucrările de asfaltare prin Programul „Anghel Saligny”
La Mangalia au început lucrările de asfaltare prin Programul „Anghel Saligny”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Municipiului Mangalia a obținut finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru modernizarea tramei stradale pe mai multe străzi din cartierele de case ale orașului, zone rezidențiale unde s-a extins și înlocuit rețeaua de apă și canalizare.
În această perioadă, au demarat deja lucrările pe arterele rutiere din cartierul „Coloniști”, urmând ca, până la sfârșitul acestei veri, să înceapă lucrările pe străzile din cartierul Dobrogea I. În prezent, au loc intervenții specifice pe următoarele străzi: Walter Mărăcineanu, Crinului, Maior Giurescu, M.I.Dobrogeanu, General Boerescu, 1 Mai, Gării, Ion Mecu. Celălalt proiect vizează modernizarea tramei stradale din cartierul Dobrogea I, pe străzile Geo Bogza, Nichita Stănescu, Munteniei, Grigore Vieru, Marin Preda, Augustin Buzura, Alexandru Iliaș, Lucian Blaga.
Edilul Mangaliei, Radu Cristian, a precizat că, prin aceste investiții, se extinde infrastructura rutieră și pietonală din oraș, în cartiere unde s-a intervenit mai puțin, în ultimii 20 de ani. „Multe străzi din aceste cartiere vor fi refăcute de la nivel de fundație, vor avea trotuare și marcaje rutiere corespunzătoare. În cartierul de case, am început încă de acum câțiva ani reabilitarea trotuarelor sau înființarea acestora, pe străzile unde nu au fost proiectate alei pietonale. Ne-am străduit să atragem fonduri europene și guvernamentale pentru a beneficia toți locuitorii orașului de utilități moderne în zona lor de locuit”, a declarat edilul.
El a mai explicat că în aceste cartiere, cetăţenii s-au branşat la reţeaua de gaze şi alte utilităţi publice, etapizat, ceea ce a presupus săparea de şanţuri pe străzi şi trotuare și, implicit, întârzierea lucrărilor de asfaltare. „Am așteptat ca locuitorii să realizeze branşamentele la aproape toate gospodăriile, iar ulterior am intervenit cu asfaltarea”, a mai subliniat edilul. În continuare, Primăria Mangalia are în derulare mai multe proiecte de sistematizare a cartierelor orașului, care vizează modernizarea tramei stradale, amenajarea parcărilor de reședință, înființarea locurilor de joacă, amenajări peisagistice și alte investiții pe domeniul public.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 





.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









