La Ministerul Mediului și cel al Economiei norma de hrană și voucherele de vacanță sunt acordate ilegal funcționarilor
La Ministerul Mediului și cel al Economiei norma de hrană și voucherele de vacanță sunt acordate ilegal funcționarilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIndemnizația de hrană pentru angajații din sectorul bugetar se acordă în valoare netă de 347 de lei lunar, aplicându-se exclusiv salariaților care obțin venituri lunare de până la 6.000 de lei net. Dar cum la Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, legea este făcută pentru a fi încălcată, mai mulți funcționari au încasat acest spor, deși au salariu peste 8.000 de lei. Tot ilegal au încasat și vouchere de vacanță. Probleme sunt și la Ministerul Mediului, condus de Diana Buzoianu, unde unii funcționari au încasat norma de hrană, deși se aflau în concediu de odihnă.
De anul trecut, indemnizaţia de hrană în cuantum de 347 de lei, din sectorul bugetar, se acordă, în condiţii de austeritate, la salariile de până la 6.000 de lei lunar brut, valabil fiind și în cazul acordării voucherele de vacanţă. Aici se încadrează, de pildă, funcționarii publici, personalul din sistemul sanitar sau angajații din educație. Anterior, pragul era de 8.000 de lei net, însă odată cu noile modificări din Legea 141/2025, indemnizația se acordă doar celor care câștigă 6.000 de lei net sau mai puțin. Nu și la Ministerul Economiei, unde legea este făcută ca să fie încălcată.
Un control de la Guvern, efectuat la Ministerul Econoniei, arată că la nivelul aparatului central au existat persoane au încasat contravaloarea voucherului de vacanță, în condițiile în care salariul de bază net depășea suma de 8.000 lei.
De asemenea, au existat situații în care unor salariați le-a fost acordată indemnizația de hrană, în condițiile în care salariul net al acestora depășea limita de 8.000 lei.
Iar acestea nu sunt singurele nereguli constatate de Corpul de Control al Guvernului.
La nivelul aparatului propriu MEAT, Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Brașov, Constanța și Ploiești, ANPC, BRML, CPPI BUȘTENI, ISCIR și OSIM adoptarea măsurilor privind reorganizarea în vederea respectării normativului de posturi de execuție pentru serviciu/direcție/direcție general s-a făcut fără a respecta prevederile legii.
Cu privire la reorganizarea cadrului instituțional având în vedere condițiile impuse pentru instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților administrației publice centrale, respectiv peste 50 de posturi și activități desfășurate fără suprapuneri/a fi similare cu ale altora, în cazul Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Brașov, Constanța și Ploiești nu au fost respectate dispozițiile art. XXIX alin. (7) din Legea nr. 296/2023.

În ceea ce privește acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, s-a constatat că la nivelul MEDAT, ADR, ISCIR nu au fost întreprinse demersurile pentru modificarea fișelor de post în termen de 30 de zile, în sensul în care acestea să prevadă un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea angajatului, beneficiar al indemnizației, este valorificată în mod suplimentar, iar în unele cazuri nu au fost identificate documente care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea angajatului, beneficiar al indemnizației, este valorificată în mod suplimentar. De asemenea, s-a constatat că la nivelul ANPC și la OSIM au fost identificate situații în care nu a fost respectat cuantumul indemnizației stabilit prin HG nr. 846/2017.
MEDAT, în calitate de autoritatea publică tutelară, nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. XIV alin. (2) din Legea nr. 296/2023 pentru a mandata reprezentanții legali ai instituției în adunarea generală a acționarilor în vederea aprobării măsurilor specifice care sunt necesare pentru aplicarea prevederilor legii sus-menționate.
La Poșta Română, șefii și-au modificat indemnizațiile ilegal
În cazul CN Poșta Română SA, companie din subordinea Ministerului Economiei, remunerațiile fixe lunare ale membrilor CA au fost majorate în luna decembrie 2024, contrar prevederilor art. XXXVI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, fără a fi solicitat avizul AMEPIP și fără ca aceasta să fie stabilită prin hotărâre a adunării generale a acționarilor, contrar dispozițiilor art. 37 alin. (1) din OUG nr. 109/201 și ale art. 111 alin. (2) lit. c) și ale art. 15318 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990.
Modul de stabilire al nivelului remunerației nu respectă prevederile art. 37 alin. (2) din OUG nr. 109/2011 având că nu a fost luată în considerare media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar aferent perioadei iunie 2022 - mai 2023 (luna anterioară numirii membrilor consiliului de administrație), așa cum prevăd dispozițiile legale invocate, ci cea aferentă perioadei noiembrie 2023 - octombrie 2024.
La Ministerul Mediului au fost acordate indemnizații de hrană salariaților... aflați în concediu de odihnă
Probleme au fost și la Ministerul Mediului, unde Corpul de control al Guvernului a constatat că au fost acordate indemnizații de hrană salariaților la nivel maxim (347 lei), deși aceștia au figurat în concediu de odihnă, fiind astfel încălcate prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora indemnizația de hrană se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Aceeași situație s-a constatat și la Garda Națională de Mediu. De asemenea, s-a constatat că la nivelul Administrației Naționale de Meteorologie, în situația directorului economic, venitul acestuia, în perioada 01.01.2024 – iunie 2025, a depășit cu 2.100 lei pragul de 80% din nivelul componentei fixe a directorului general al ANM, cu nerespectarea prevederilor art. XXXVII alin. (6) din Legea nr. 296/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




