REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
16.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

La Regionala Vamală nu se liniştesc apele: noul director pleacă pe 30 decembrie

La Regionala Vamală nu se liniştesc apele: noul director pleacă pe 30 decembrie

Replica API 29 noiembrie 2012 | 00:00 533

Viorel Dima, al treilea şef în decursul a 3 luni

Viorel Dima, al treilea şef în decursul a 3 luni

După ce în cadrul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa (DRAOV) au fost schimbaţi nu mai puţin de trei directori, în numai trei luni, actualul director, Viorel Dima anunţă că va sta la conducerea instituţiei doar până la finele anului 2012.

"Activităţile se desfăşoară în continuare, cu director şi fără director, activităţi care au fost planificate de mult timp şi care nu necesită aprobarea directorului la momentul când ele încep să funcţioneze. În prezent se mai desfăşoară activitatea curentă de vămuire, care se realizează prin unităţile subordonate, fără implicarea conducerii Regionalei Vamale. În urmă cu 2 zile am aflat şi eu că sunt numit director, vă daţi seama că abia reuşesc să mă dezmeticesc. Nu-mi fac planuri pe termen lung pentru că numirea mea este până la 31 decembrie şi chiar dacă se mai prelungeşte, este până la revenirea titularului, pentru că sunt numit temporar", a declarat, pentru "Replica", actualul director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Viorel Dima.

Prin rotaţie, să nu se instaleze rutina...

Pentru a nu pierde şirul schimbărilor, vă reamintim că în această vară a fost promovat pentru acest post Sorin Datcu, doar pentru aproximativ o lună, fiind urmat la conducere de Marius Cosmin Berescu, din Bucureşti, la data de 1 octombrie a.c., Sorin Datcu întorcându-se la funcţia dinaintea promovării, în cadrul Serviciului Echipe Mobile. Pentru că se împlineau aproape două luni cu acelaşi director, "riscând" să se instaleze rutina, şeful Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa (DJAOV) , Viorel Dima, a fost numit director la DRAOV, luându-i astfel locul lui Marius Cosmin Berescu, deşi nu este titular pe post. Din păcate, nici actualul director, Viorel Dima, nu va sta mai mult de o lună în postul ce-l ocupă în acest moment, pentru ca numirea acestuia este valabilă până la data de 30 decembrie a.c., atunci când titularul postului, oricare ar fi el, se va instala în biroul de conducere. "Aşa cum puteţi vedea, mă ocup cu hârtiile, cu coordonare birourilor vamale şi judeţene, care sunt în directa mea subordonare, cu urmărirea încasărilor la buget, un subiect extrem de fierbinte şi încercăm să facem faţă unui plan de încasări foarte mare. Urmează finalul anului când se vor face propunerile pentru detaşări, delegări pentru anul următor în zonele şi birourile vamale unde nu există personal suficient. În luna decembrie va urma un examen intern de promovare al angajaţilor", a mai declarat actualul director al DJAOV, Viorel Dima.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108