REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
11.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

La Registrul Auto n-a mişcat nici o maşină, fiindcă cineva a "uitat" să achite factura la ENEL

La Registrul Auto n-a mişcat nici o maşină, fiindcă cineva a "uitat" să achite factura la ENEL

Replica API 15 martie 2013 | 00:00 154

Tipic românesc:

Tipic românesc:

Şoferii care au încercat să-şi rezolve problemele la Registrul Auto Român Constanţa (RAR) au avut parte în ultimele două zile de mari bătai de cap. Din lipsa curentului electric, zeci de şoferi au aşteptat ore la rând, unii veniţi încă de la 6 dimineaţa, formându-se astfel cozi până la intrarea în Constanţa. Cauza? Tipic românească: nu a fost plătit curentul electric, drept pentru care ENEL a oprit alimentarea cu energie electrică, dar să nu vă gândiţi că Registrul Auto Român nu ar fi avut bani să plătească factura!

Proprietarul zonei fără curent a închiriat terenul RAR-ului, însă cel care este proprietar continuă să plătească facturile curente, chiar dacă, de această dată, "a uitat". Muncitorii au recunoscut că nu le convine deloc situaţia în care se află în acest moment, pentru că maşinile se vor strânge şi vor fi nevoiţi să lucreze mult mai mult, "parcă şi timpul trece mult mai greu când nu munceşti", este afirmaţia unuia dintre angajaţi. Şeful RAR Constanţa nu a dat prea multe detalii despre această situaţie, explicând doar că nu există curent, dar că se va rezolva problema. "Nu avem curent, dar se rezolvă în cursul zilei de astăzi (joi, 14 martie a.c. -n.r.). Şoferii au fost reprogramaţi, problemele lor vor fi rezolvate până cel târziu marţi, 19 martie a.c.", a menţionat, pentru "Replica", Adrian Bizineche, şeful Registrului Auto Român Constanţa. El nu a dorit să detalieze natura întreruperii de curent, iar şoferii vor trebui să se mulţumească doar cu gândul că... "aşa-i în România!".

"O întâmplare pur românească"

"Mulţumit nu am cum să fiu de această situaţie. Este un inconvenient pentru noi şi se pare că este o întâmplare pur românească. Sper să se rezolve în zilele următoare, pentru că aşa ar trebui. Eu mi-am plătit taxa auto pe data de 13 martie a.c. şi datorită acestui inconvenient eu sunt nevoit să plătesc taxa auto pe 2013 după 15 martie. Nefăcând RAR-ul nu pot să mă prezint la poliţie, şi cei de la poliţie nu au cum să-mi accepte chitanţa de pe data de 13. O să achit o diferenţă de aproximativ 10% din 4.400 de lei din pricina acestei situaţii. De dimineaţă, de la ora 8.30 de când sunt aici, am căutat să obţin un răspuns, am sunat şi la RAR-ul din Bucureşti, sperând ca prin ierarhie să transmită o directivă prin care să ne fie explicată situaţia, lucru care nu s-a întâmplat şi nici directorul RAR Constanţa nu s-a prezentat să ne comunice. Nimeni nu prea ştia care este situaţia reală, problema de fond a curentului electric. Problema este că nu există curent electric, dar cauza n-o ştiu exact. Ştiu mai multe variante, una dintre ele ar fi că nu au plătit dumnealor, fiind într-o incintă ca şi când ar fi în diviziune, nu a plătit cel care are contract direct cu ENEL-ul. Am înţeles că cei din Bucureşti ştiau situaţia celor din Constanţa, dar nu s-a făcut nimic în acest sens. Nici un răspuns, măcar ştiam şi nu mai stăteam, pentru că unii au venit şi de la 6.30 de dimineaţă. Au încercat să găsească o soluţie, să aducă un generator pe motorină, asta se va întâmpla probabil mâine (n.r. azi). Voi aştepta până la terminarea programului, iar mâine de la 6.30 voi veni iar aici, poate vor aduce un generator măcar", a declarat pentru "Replica", Vlad Alexandru.

Speranţa moare ultima

Nu este prima oară când cei care au stat la coadă în speranţa că problema se va rezolva, ştiau mai multe decât cei care ar fi trebuit să ofere explicaţii. Pe lângă faptul că nimeni nu s-a prezentat la şoferi pentru a le cere în primul rând scuze, acestora nu li s-a oferit nici măcar o explicaţie din partea conducerii. "Aştept de azi-dimineaţă de la ora 6.00. Singura explicaţie care ni s-a dat este că nu avem curent, s-a tăiat curentul sau ceva de genul acesta. Mai multe am auzit noi, că nu s-a plătit curentul de către cine are în proprietate zona asta şi atât. Nu ni s-au prezentat scuze, singurele cuvinte care ni s-au spus au fost "noi vrem să facem, dar nu este curent". Eu aştept pentru autentificare, pentru că mi-a expirat autentificarea dând în judecată statul român şi nu era nevoie decât să verifice din nou seriile. Bănuiesc că era mai simplu să pună o ştampilă, verificau şi nu mai stăteam şi aşteptam aici, consider eu. Atât timp cât am mai făcut tot la ei, au pozele, au tot ce le trebuie, acum nu ştiu care este legislaţia, consider că puteau să facă treaba asta, să pună o ştampilă, verificau vizual şi puteam să merg să-mi înmatriculez maşina. O să plec cât de curând acasă şi o să revin mâine dimineaţă la ora 6.00 să vedem ce se întâmplă. Eu consider că puteau până acum, fiind vorba de statul român, să facă rost de un generator, dar văd că de azi-dimineaţă până acum nu s-a făcut nici atât. Speranţa moare ultima, asta-i toată treaba", a declarat, ieri, şi Marian Lupescu.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272