La șase luni de la tragicul accident din Agigea în care au murit două fete, șoferul vinovat vrea clemență
La șase luni de la tragicul accident din Agigea în care au murit două fete, șoferul vinovat vrea clemență
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSe împlinesc șase luni de la tragicul accident provocat între localitățile Agigea și Techirghiol, în care și-au pierdut viața două tinere de 21 și 28 de ani. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă când mașina lor a fost lovită violent de o alta, scăpată de sub control, a cărui șofer era băut. Acum, la aproape jumătate de an de la nenorocire, șoferul aflat încă în arest preventiv, își așteaptă condamnarea binemeritată, însă cu speranțe mari că ar putea scăpa mai ieftin.
Cele două tinere si-au pierdut viața în carnagiul de pe DN38, între localitățile Agigea și Techirghiol care a avut loc pe 16 octombrie în jurul orei 00:20. Cele două fete, Alexandra și Maria se aflau într-un autoturism Chevrolet, când au fost proiectate, de către un alt autoturism al cărui șofer se afla în stare de ebrietate, într-un TIR care transporta componente pentru eoliene. Din nefericire, acestea nu au rezistat impactului, au intrat în stop cardio-respirator și au fost declarate decedate, în urma protocolului de resuscitare.
imagini de la tragicul accident
Alexandra S. I. este una dintre fetele decedate în teribilul accident. Aceasta avea 28 de ani, iar în momentul impactului se afla pe scaunul din dreapta. Trupul acesteia a fost depus la capela din Eforie, oraș în care a fost înmormântată.
Cea de a doua victimă care și-a pierdut viața din cauza șoferului beat este Maria M., în vârstă de 21 de ani. Aceasta era cea care conducea mașina în seara care i-a adus sfârșitul.
La șase luni de la accident, șoferul se află tot în arest preventiv
Legat de șoferul teribilist, pe numele său Rogoza Costel, de 45 de ani, se știe că în noaptea nenorocirii avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost reținut și propus spre arestare, iar judecătorii au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile la data de 16 octombrie, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, acolo unde își așteaptă și în momentul de față condamnarea.
Astfel că joi, 3 aprilie 2025, Rogoza Costel, cel care a ruinat viețile a două tinere fiind beat criță la volan, va avea următorul termen pentru a vedea dacă rămâne în continuare în arest preventiv sau dacă i se va aplica o măsură mai blândă, adică arestul la domiciliu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 
















