REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

SALVAREA DRAMATICĂ a unei familii, în ULTIMUL MOMENT, din FLĂCĂRI. EROII, doi polițiști

SALVAREA DRAMATICĂ a unei familii, în ULTIMUL MOMENT, din FLĂCĂRI. EROII, doi polițiști

Replica API 6 martie 2021 | 00:35 8626

O altă nenorocire a fost la un pas să aibă loc vineri, 5 martie, în Constanța. Din fericire, o familie a fost salvată în ultimul timp de oamenii legii, din flăcări, după ce un incendiu violent a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Soveja, chiar lângă City Mall. Erau orele după amiezii când un echipaj de poliție, ce se afla în patrulare, a observat agitație multă pe trotuar, dar și că de la un imobil situat la etajul 1 al unui bloc iese fum dens pe fereastră. Au oprit maşina și, fără să stea pe gânduri, au urcat la etaj, unde au găsit, în primă fază, un copil de 10 ani, panicat. L-au dus departe de flăcări, iar apoi au intrat după bunicii acestuia, care se aflau în apartament. Ulterior, au eliminat orice sursă care ar fi putut conduce la o eventuală explozie. Într-o perioadă în care oamenii legii sunt puși la zid, în contextul tragediei petrecute la Onești, putem spune că cei doi polițiști din Constanța chiar și-au făcut treaba.

Un incendiu violent a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc situat lângă City Mall, pe strada Soveja. Un fum dens ieșea pe fereastra apartamentului de la etajul 1, moment în care s-a sunat la 112. Norocul celor care se aflau captivi în apartamentul groazei a fost ca un echipaj de poliție să se afle la datorie pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în patrulare, chiar la momentul producerii tragediei. A început o cursă contracronometru pentru salvarea victimelor.Intervenția polițiștilor a fost promptă și a făcut ca flăcările să nu se extindă și la celelalte apartamente, fiind evitată astfel o altă tragedie.

ALARMA s-a dat în jurul orei 16.30!

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în jurul orelor 16.30, pentru stingerea incendiului din apartamentul din blocul R, de pe strada Soveja,numărul 62, localizat în apropierea mall-ului.

.

Incendiul a izbucnit la mobilierul unei camere al unui apartament situat la nivelul 1 și s-a extins violent.

În timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi patrulau pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, breteaua ce leagă strada Soveja, doi polițiști au observat un grup de persoane foarte agitate pe trotuar și faptul că, de la un imobil situat la etajul 1 al unui bloc, iese fum dens pe fereastră. Au oprit maşina, au coborât și au ocolit blocul. Au găsit scara şi au urcat la etaj, fără să stea pe gânduri. Pe scara blocului, au observat un minor de 10, 11 ani care era panicat. Copilul a fost preluat de unul din oamenii legii. În interiorul apartamentului, de asemenea, se mai afla o femeie în vârstă care a fost evacuată, moment în care a comunicat salvatorilor că în camera de zi se află şi un bărbat, respectiv soţul acesteia, care încerca să lichideze incendiul şi care a fost evacuat.

La fața locului au ajuns și pompierii, curioșii fiind îndepărtați din raza de explozie. Între timp, cei doi salvatori continuau lupta cu focul. Văzând că focul se manifestă violent, cu flacără deschisă, au întrebat proprietarii apartamentului dacă există recipiente de gaz în apartament aceştia confirmând că sunt 2 recipiente, unul pe hol pe care l-au scos imediat în faţa scării după care au urcat şi l-au luat şi pe cel de la aragaz, tăind furtunul cu un cuţit, după ce au închis butelia. Au evacuat şi al doilea recipient pentru a preîntâmpina o eventuală explozie.

Într-un final, incendiul a fost lichidat. Pompierii au început să scoată pe geam tot ceea ce a ars în apartament, inclusiv patul.

Cauza probabilă va fi identificată în 24-48 de ore, conform purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea.

Procedura de salvare a fost explicată de cei doi polițiști care, datorită promptitudinii lor, și-au câștigat respectul tuturor.

Vezi declarațiile celor doi eroi, în VIDEO de mai jos.

VIDEO 1:

VIDEO 2:

IPJ Constanța i-a felicitat pe cei doi salvatori

„Îi felicităm pe polițiștii care au dat dovadă de curaj și devotament față de meserie și, ca de obicei, au pus pe primul loc siguranța cetățenilor“, a transmis IPJ Constanţa.

Cei doi polițiști sunt Cătălin Boiangiu, care lucrează de 20 de ani în Poliţie, și Bogdan Popescu, poliţist de 4 ani.

Mirela PASCAL

Citeşte şi: IMAGINI cu intervenția polițiștilor în apartamentul în care a IZBUCNIT incendiul, în zona City

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eroinu meu , eroina mea care da amenda si lu.masa muie cu cacat.Tampitii care evita munca se fac popki ,militieni sau sugatori de penis adica.politruci.Natie de cacat fara dzeu si.moralitate.Hai sictir si sa dau muie.natiei Romane.
0
1
Alti eroi? Zici ca suntem in Justice league sau Watchmen, o sa-l angajeze astia si Spiderman la IPJ Constanta
1
0
Se vede ca atunci cand iti faci treba pt care esti platit bine,esti erou,cand iti faci treaba la srl ,platit la sfert,nu esti erou,e fisa postului
1
3
Felicitari Domnilor politisti! Numai in locul lor sa nu fii! Cum o dai nu e bine!
12
1
Boiangiu,un coleg,un politist si un caracter deosebit. Tot respectul!
13
0
ar fi interesant so sugy
6
0
Au invatat din greseli ori norocul celor cu necaz a fost ca au dat de oameni mai sufletisti, e greu sa iti risti viata pentru altii, serios, cat oti da voi cu pietre, a fi polititst nu inseaman sa te omori pt viata altora
11
1
AR FII DACA CAMERELE VIDEO CARE LE AU LA PIEPT CHIAR FILMEAZA, SA DE-A DOMNE CUM AU ACTIONAT, CUM A TAIAT FURTUNUL CU CUTITU, CUM AU CAUTAT HAURUL PRIN CASA ! AU CURAJ ?
3
12
Baa niebunilor, aia s-au dus acolo sa fure de prin apartament!
1
13
Eu cred ca au dat ei foc la ulapartament la misto.. Si au chemat repede presa sa ii filmeze ca sa ne faca sa uitam ce s a intamplat in urma cu o luna
3
17
De tot kktul de la loserii de mai jos
27
2
Felicitari politistilor, oamenii sunt rai, nu era treaba politistilor.
20
19
Politia gura casca... in intersectie blocaje, lumea forta semaforu si da-i claxoane...iar politia statea gramada ca pe santier..frecau menta! tara bananiera! vai de capu nostru, la o situatie de urgenta de amploare ........e haos total!!!
22
9
Respect pentru salvatori!
16
13
Ce saltea le trebuia de la etajul 1? Bravo la politisti.muiut la pompierii aia grasi
10
20
toata stima si respectul pt salvatori
29
12
De ce nu au adus autoscara????
12
15
Unde e salteaua gonflabila?
4
18
Nimic nu va multumeste! Rau ca vin cu scara , rau ca nu vin cu scara! Vai de voi! Ce nu v-ati facut si voi pompieri daca tot sunteti asa destepti...atunci ii organizati voi! La criticat nu ne intrece nimeni!
29
3
Bah.... pacat ca nu mai traieste Caragiale .
9
6
au venit cu scara....
5
10

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218