REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.7° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Laboratorul Hiperbar al Centrului de Scafandri va fi modernizat

Laboratorul Hiperbar al Centrului de Scafandri va fi modernizat

Replica API 26 mai 2020 | 00:00 1202

Centrul de Scafandri a început luni, 25 mai, o nouă filă a scafandreriei românești. Laboratorul Hiperbar, din compunerea instituției de la Constanța, este inclus într-un proces de retehnologizare, care se va derula pe o perioadă de 24 de luni.

“Scafandrii militari au marcat încheierea unei etape cu multe reușite, prin executarea unei scufundări demonstrative, în asistența membrilor echipei care, în urmă cu 35 de ani, în același loc, pe perioada a două săptămâni, a atins cea mai mare adâncime a unei scufundări în saturație realizate în România, 500 de metri, o premieră și un record național.”, precizează reprezentanții Forțelor Navale Române.

Laboratorul Hiperbar din incinta Centrului 39 Scafandri a contribuit, în cele patru decenii de existență, la formarea a mii de scafandri militari, care au servit Armata României, prin participarea la misiuni naționale și internaționale și care au contribuit la dezvoltarea tehnologiei scufundării și a medicinei hiperbare.

“Prin instalarea noilor echipamente, se va permite implementarea ultimelor tehnologii specifice și se va asigura, în continuare, statul de unicitate a unității Forțelor Navale, pe întregul teritoriu al României. Noua organizare a Laboratorului Hiperbar va cuprinde două barocamere fixe și una mobilă, cu capacități cuprinse între patru și șase scafandri, precum și o serie de instalații de gaze și sisteme multimedia de comandă și control.”, au mai afirmat reprezentanții Forțelor Navale Române.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108