Ladislau Bölöni: „Cum să fie Simona ca Nadia?! Și Hagi ce-a câștigat? Ce exagerări de «Regi» și de «Briliante!»”

Ladislau Bölöni: „Cum să fie Simona ca Nadia?! Și Hagi ce-a câștigat? Ce exagerări de «Regi» și de «Briliante!»” Ladislau Bölöni a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor ce-l mai mână, la aproape 66 de ani, în lupta din meseria de antrenor. O analiză contondentă și fără dulcegării a lui Bölöni la adresa fotbalului românesc, una care demolează mituri și spune adevăruri dureroase. „The one and only”. O sintagmă a lui Antwerp, marea surpriză din Belgia, locul 3, care i se potrivește lui Ladislau Iosif Bölöni. Sau Laszlo Bölöni. Oricum, să se pună punctele pe „o”. Unul și doar unul, inegalabilul Bölöni. Gazeta Sporturilor a petrecut o zi de muncă alături de Loți, iar el a fost într-o mișcare permanentă, veți vedea noi episoade în edițiile viitoare ale ziarului, unele remarcabile pentru omul ce-a influențat carierele lui Cristiano Ronaldo, Varane, Witsel, Fellaini, Quaresma, plus alte duzini de fotbaliști buni și foarte buni. „Mintea trebuie să-ți spună: «Ba da, mai poți»!” Este un privilegiu să asiști la un antrenament al acestui om de 65 de ani care face 66 de ani peste nici două luni. Te încarci cu fotbal. Ca iarba tăiată la milimetru pe peluza casei din sudul Franței, e multă matematică la antrenamentele lui. Se repetă până la perfecționare. „Când corpul îți spune că nu mai poți, mintea trebuie să-ți spună: «Ba da, mai pot!». E o chestie de cap”, îi spune în franceză unui fotbalist. Mai vorbește engleză și spaniolă, face stretching, aplaudă, strigă, bate tempoul. Pune el mâna să aranjeze obiectele răsturnate, testează barele porților goal-keeperilor, verifică apa și, de zeci de ori, cronometrul. Specialul Monsieur Bölöni dă ordine, face o repriză pugilistică în glumă cu Refailov, se amuză cu fiorosul Van Damme, îl verifică pe Mbokani la glezne. Mereu în focul antrenamentului, verifică și compară rezultate. A realizat un miracol la Antwerp, cea mai veche echipă din fotbalul belgian, luptându-se la titlu cu mulți jucători ce nu mai erau de folos la coloșii din Jupiler League. A șters praful de pe ei și le-a redat strălucirea. Loți a rămas același om „altfel”, deosebit, special, un adevărat clasic al fotbalului românesc. Și cu același verb contondent, de o sinceritate dură. Domnule Bölöni, ce vă mai motivează la această vârstă? Boala, boala! Nebunia! Să lucrez... Mă consider un om destul de activ, care umblă în lume cu ochii deschiși și cu capacitatea de a recunoaște că nu știe totul. Sunt orgolios, aș vrea ca lumea să mă cunoască, să mă aprecieze. Încă vă mai zgândăre acest detaliu? Da, e dorință, am încă suficientă energie și egoism, în sensul bun al cuvântului, să-mi impun un program care este folositor. Cred că, prin câte am trecut, pot să fiu util din mai multe puncte de vedere unui club serios de fotbal. „Românii sunt în urmă cu ce se cere acum afară” Care este filosofia dumneavoastră? Eu am fost un om care mai tot timpul, prin gândire, prin proiect, prin abnegație, prin muncă, prin calități, a reușit să progreseze. Dar, până la urmă, perseverența m-a făcut să ajung departe. Sau foarte departe. De ce nu ați mai lucrat cu fotbaliști români? Dar nu este adevărat! L-am avut pe Marius Niculae la Sporting. Asta a fost acum 17-18 ani! Pfff, trebuie să fiu atent cum o spun... Atunci când eu sunt ferm convins că un jucător român, maghiar, evreu, african, nu are importanță, îmi este util, atunci îl iau. Eu știu că dacă jucătorul respectiv nu reușește, o să spună lumea "Păi, da, a fost interesul tău". Am înțeles. Îți spun eu: jucătorii români nu sunt bine educați din punctul de vedere al agresivității mentale, nu sunt bine crescuți, fizic și psihologic, ca ritm de joc, sunt în urmă cu ceea ce se cere în străinătate acum. Eu de vreo 13, 14, 20 de ani lucrez în fotbalul din Occident. Și la nivelul „cel mai cel”, cum am fost în Franța și-n Portugalia, și la nivel mediu. Știu de Țucudean că este un jucător foarte interesant. Știu că este o generație sub 21 de ani foarte interesantă. De ce sunt atât de puțini români care reușesc să în Occident? Un jucător ca să devină fotbalist are nevoie de calități, unii spun talent, eu spun calități, tehnice, fizice, psihologice. Are nevoie să fie crescut într-un sistem care știe ce trebuie făcut cu el. Aici mă refer la antrenori. Acești tineri au nevoie de o competiție exigentă. Jucătorul care vine în Occident vine cu un handicap. Și nu este el vinovat neapărat! Apoi, vine dintr-un sistem unde se fac aprecierile prea rapid sau cu un interes. Cu titluri bombastice. 8 trofee a câștigat mijlocașul Ladislau Bölöni cu Steaua: Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, patru campionate interne și două Cupe ale României „Răzvan Marin e de 7, de Ianis Hagi doar am citit și auzit” De ce Răzvan Marin prinde în Belgia? Are calități. Ieșind din centrul de copii de la Hagi a reușit să-și ridice nivelul, s-a folosit de un moment mai slab al lui Standard Liege să apară și după aceea să se mențină. Are perseverență. Este de nota 7 aproape tot timpul, constant bun. Există vreun fotbalist român care să vă placă? Nu cunosc prea mulți. Voila, pe Răzvan Marin l-aș lua la mine. Mi-a mai plăcut Florin Andone. Echipa națională stă bine și la portari. Pe Chiricheș l-aș fi luat și eu acum ceva vreme, dar acum e mai mult accidentat. L-ați văzut pe Ianis Hagi? Nu. Doar am citit despre el. Credeți că va duce fotbalul mai departe? El nu duce fotbalul mai departe, Ronaldo și Messi duc fotbalul mai departe. Numele familiei să-l ducă. (râde) Sigur va duce, că e moștenitor. Sper să ducă numele lui Gică Hagi mai departe. Mi-a vorbit frumos Mirel Rădoi despre echipa lui, mi-a spus trei, patru jucători, cei mai buni, și a fost și Ianis enumerat. Chiar, ce părere aveți despre performanța de la lotul Under 21? L-am felicitat pe Mirel Rădoi. El a reușit să învețe din experiența negativă trăită la Steaua, își poate găsi drumul spre o carieră de antrenor interesantă. Are handicapul că a trăit mai mult în Orient, mai puțin a circulat numele lui în Europa, dar cred că este pe un drum bun. Mi-a spus că are niște jucători interesanți, vom vedea ce vor face, acum nu avem despre cine vorbi. Perle... Hai să fim serioși! Să facă ceva, apoi vin aprecierile. „Eu cred că am reușit să las ceva în urma mea și la echipa națională și asta îți dă curaj să crești puțin în ochii oamenilor. Ca jucător măcar, dacă nu ca altceva” „Cum să fie Simona ca Nadia?! Și Hagi ce-a câștigat? Ce exagerări de Dumnezei, de «Regi», de «Briliante!»” O analiză contondentă și fără dulcegării a lui Bölöni la adresa fotbalului românesc, una care demolează mituri și spune adevăruri dureroase. S-a ivit ocazia să reveniți la vreun club din Liga 1? Nu a fost nimic cu CFR Cluj, niciodată! Au vrut să exploateze că Arpad Paszkany era maghiar și eu sunt maghiar. A mai fost cândva cu Dinamo, dacă mi-aduc bine aminte. Când? Prin anii 2000, cândva, am vorbit cu domnul Badea și, cred, cu Giovanni Becali, doar că eu eram sub contract cu Nancy. N-am refuzat-o pe Dinamo că e Dinamo, ci pentru că aveam un contract clar afară! Și m-a mai dorit Copos la Rapid odată. V-ați mai uitat la meciurile din România? Am văzut la televizor un meci Steaua - CFR Cluj, acum vreun an, cred că s-a terminat egal. Dar nu-mi aduc aminte scorul exact, nu prea m-a interesat. 102 selecții a avut Bölöni la echipa națională, marcând 23 de goluri „Am devenit un nume jenant” V-ați mai dori să fiți selecționerul României? Eu sunt antrenor profesionist așa că totul mă interesează, ăsta este răspunsul corect. Dar eu am devenit un nume jenant pentru acest post. Pentru că eu așa simt, așa cred. E un termen dur. Este, ați înțeles corect. Plecarea mea de la echipa națională a fost interpretată doar într-un anumit sens, dar știți foarte bine că o monedă este cu două fețe. „Unde găsești un Valentin, un Alecsandrescu?” Vă este dor de fotbalul românesc? Dor, ce înseamnă dor în accepțiunea dumneavoastră?! Nu prea m-am uitat nici la fotbalul maghiar, nici la fotbalul polonez, nici din Rusia, nici din Turcia. Când am timp, mă uit la meciurile din Champions League, sau când era Ronaldo în Spania mă uitam la derby-urile Barcelona - Real Madrid. Uite, îmi place de Juventus acum, cu care nu am simpatizat niciodată, dar mă uit pentru Ronaldo. Ați putea face o comparație între conducătorii de acum din fotbalul românesc și cei pe care-i știați ca jucător? Aș jigni oameni dacă aș face treaba asta. Dacă fotbalul românesc se află la un nivel mai scăzut, nu este vina copilului care merge la fotbal. Este și vina conducătorilor. Este imposibil să găsești astăzi un Valentin (n.r. Ceaușescu), un Alecsandrescu. Era unul și la Dinamo, foarte bun, un general... Diaconescu, în costum tot timpul, un om blând și simpatic, chiar dacă securist. „Mă miră că acești băieți n-au reușit” Foștii elevi vă mai sună? Nooo. Cu Witsel, cu Fellaini m-am mai văzut. Ronaldo trăiește în altă lume, pe care trebuie să o înțelegi. Am un internațional marocan care-mi trimite mesaje frumoase. Sau Stafylidis, pe care l-am avut la PAOK Salonic și acum e la Augsburg. Din România, cine să mă sune? M-ai sunat tu să facem interviu acum și cam atât. De ce antrenorii români nu prea reușesc în Europa? Sunteți dumneavoastră, Răzvan și Mircea Lucescu, cam atât. Este destul de curios și pentru mine, pentru că sunt mulți băieți care au jucat mult timp în Occident. Mă gândesc la Dorinel Munteanu, Cosmin Contra, Costel Gâlcă, Gică Popescu, Gică Hagi... L-ați vedea pe Hagi antrenând în Europa? (își continuă ideea lui) Mă miră că acești jucători n-au reușit. Îți creezi o imagine și pe aceasta o iei și o duci cu tine și ca antrenor. Președinții se uită la asta, este un avantaj să ai un nume ca jucător. Eu cred că dacă m-aș fi întors în România, în două, trei luni de zile aș fi găsit o echipă în primele patru, pentru că am avut o imagine de om pe care lumea să se bazeze. Dan Petrescu, Lăcătuș, Hagi au jucat afară, sunt băieți ce și-au creat o imagine pozitivă acolo. Petrescu a fost jucătorul care a făcut cariera cea mai corectă. A fost în Italia, apoi la Chelsea, a jucat tot timpul. Nu cunosc răspunsul, dar mă miră că făcându-și o imagine pozitivă afară nu au reușit să se impună ca antrenori acolo. Revin la întrebarea cu Gică Hagi, dacă... Nu vreau să răspund la asta, fiindcă n-o să spun adevărul și atunci îl scot pe el mai mult decât pe altul și gata, da? „Am rămas în viață în Occident” Unde v-ați situa în vitrina antrenorilor din fotbalul românesc? Eu nu mi-am pus această întrebare niciodată. Eu știu foarte bine care este punctul meu negativ, care nu m-a ajutat să mă duc și mai departe, dar am curajul să afirm că am realizat ceva pozitiv. Ținând cont de unde am plecat, din ce Românie, la ce vârstă, apoi unde am ajuns, cum m-am impus ca să rămân la suprafață într-un fotbal francez, aparținând unei generații Platini, foarte valoroasă. Poate asta este cea mai mare performanță a mea. Care, mai exact? Că am rămas în viață în fotbalul din Occident timp de 30 de ani. Am avut 3 ani de zile în care am fost în fotbalul arab, slavă Domnului în locuri bune!, unde am putut să învăț, să mă inspir. Am această longevitate în fotbalul occidental, am avut și rezultate cu care puțini antrenori români se pot mândri. Campion în Portugalia, în Belgia, am reușit să creăm un club foarte interesant la Rennes, în cupele occidentale am ajuns nu prin moștenire, ci prin rezultatele noastre. 5 trofee a adunat ca antrenor: trei cu Sporting Lisabona, tripla campionat - Cupă - Supercupa Portugaliei în 2002, apoi titlul și Supercupa Belgiei cu Standard Liege, în 2008/2009 „Cred că puteam fi folosit mai bine” Cu ce anume vă identificați din România, respectiv din Ungaria? În Ungaria trăiesc mama și fratele meu. Am avut contact cu fotbalul maghiar, m-au solicitat să devin selecționer când eu eram în Qatar. Eram într-un contact foarte bun, foarte strâns, dar eu nu eram liber. Și atunci a intervenit o neînțelegere reciprocă. Acum, relația nu mai există. Nu ne înjurăm, dar nu mai există. Cu fotbalul românesc am contact dacă eu fac ceva. În rest, nimic. Fotbalul românesc să vină către mine? Niciodată! Vă simțiți dezamăgit? Nu, deloc. Cred doar că aș fi putut fi folosit mai bine de către ei, ca un om care a avut șansa să activeze în Occident timp de aproape trei decenii. „Mi se vorbește ironic, agresiv” Vă mai identificați cu ceva din România, ca feeling? Eu în continuare am pașaport românesc, mi-am refăcut casa la Târgu Mureș, când pot merg acasă și îmi este foarte greu să găsesc soluții pentru Liceul „Bolyai Farkas”. Primul lucru pe care îl mănânc acasă sunt cașcaval pane și papanași cu brânză, poftim! (râde) Se vorbește de Ungaria, ironic, agresiv, se încearcă a mi se da bobârnace, dar eu în Ungaria am trăit cel mai puțin. Am trăit mai mult în Portugalia, în Belgia. Când sunteți în străinătate cum vă recomandați? Am văzut că jucătorii folosesc la Antwerp prenumele „Laszlo”. Nu mă recomand nici, nici. Să fie clar, nu mă jenează absolut deloc că sunt Ladislau Iosif Bölöni, am pașaportul românesc, nu mi-am schimbat numele, nu mă bat în piept, dar punctele pe litera „o” trebuie puse! Este o temă delicată și nu pentru mine. Să fii maghiar în România nu este o rușine. E o realitate istorică ce în diferite decenii, să nu spun secole, a evoluat în diferite sensuri. Despre care voi aveți o părere, iar eu am o părere. Păcat e că au plecat sașii din Ardeal, care erau o bogăție. Sau evreii, care erau o altă bogăție. Lăsați-mă! „Nu eu am zis: «Mi-e rușine că sunt român!»” Iar vă aprindeți! Lăsați-mă să fiu un bun cetățean român de naționalitate maghiară! Nu aveam nicio problemă în timpul comunismului, acum este o problemă, care este problema? Am avut părinții maghiari, m-au educat să cinstesc națiunea, dar și să respect țara unde trăiesc. Cred că prin ceea ce am făcut, de fapt nu cred, știu sigur că am făcut cinste pentru România cât de cât! Am apărat interesele României prin metodele mele cele mai corecte posibile. Auzi, ia fii atent! La ce anume? Nu eu am declarații a la „Îmi pare rău că m-am născut în România!”. Știu cine a spus și încă mai am citate din astea. Eu le-am păstrat pentru mine ca să le scot la o adică, le am, le-am notat. „Ce să mai caut eu în România?!” era altul. La cine vă referiți? Știți voi, persoane importante, respectate până nu știu unde. „Mi-e rușine că sunt român!”, au mai zis. Nu eu! Alții. Eu mi-am făcut datoria ca Bölöni cetățean român de naționalitate maghiară. Poate că eu vorbesc mai rău limba română, de aceea nu plac. „Când nu ne place, spargem statuia” Ce impresie vă lasă fenomenul Simona Halep? Peste ani, oamenii își vor aminti de ea ca de Nadia Comăneci, de exemplu. Eu cred că pe Nadia nimeni, în niciun domeniu sportiv, nu poate s-o atingă! Ca performanță, pentru ceea ce a adus în lume. Era ceva unic. Simona Halep este o tenismenă care câștigă turnee, e numărul 1 mondial. Nici nu știu cu cine poți s-o compari pe Nadia, poate cu Patzaichin. Sau cu Hagi? (schimbă tonul) Hagi ce a câștigat? Iar întrebarea asta... Am zis poate cu Patzaichin. Și Ilie Năstase a fost cineva într-un anumit fel, dar nu a fost acolo. Acolo, sus, au fost mai mulți, Borg și alții. Nadia Comăneci a fost unică! Patzaichin, la fel. Eu nu vreau să știrbesc meritul cuiva. Halep s-ar putea să fie numărul 1 în tenis în România, chiar și peste Năstase, dar îi va fi greu să ajungă Steffi Graf sau Navratilova sau Williams. Părerea mea este că e o sportivă deosebită, este o valoare a sportului românesc și a sportului mondial. Dar nici eu nu sunt de acord cu exagerațiile nici față de ea, nici față de alții. La ce vă referiți? Noi avem această foame, avem nevoie nu de idoli, ci de Dumnezei, de „Regi”, de „Briliante”, de nu știu cine, voi le creați, iar alții acceptă. Aceste exagerări duc la sensul invers: în momentul în care nu ne place ceva din ce oferă cineva, îi spargem statuia pe care i-am construit-o. Nu reușim să sărbătorim ceva în mod normal, echilibrat. „Dinu mânca pe toată lumea, Dumitrache putea fi Muller” O întrebare delicată, pornind de la ceea ce spuneați: a avut fotbalul românesc vreun „Rege”, în accepțiunea dumneavoastră cel mai bun fotbalist pe care l-am avut noi? Român? Stai! Noi nu am avut niciodată un Cruyff, un Maradona, un Pele, un Platini, un Rummenigge, un Bobby Charlton, un Bobby Moore, un Best, un Iașin, un Di Stefano. Și deja am spus destui și aș mai găsi. Dar am avut jucători foarte buni. Consider că Dinu a fost un jucător deosebit, fantastic. Iartă-mă că spun treaba aceasta, ca și Gică Popescu. Eu așa consider. Un Dumitrache era jucătorul poate cel mai aproape de o zvâcneală ca să ajungă un Muller. (freamătă) Avea talent, știință, ce fotbalist putea să fie! Cred că... Dobrin... (se uită tăios) Cu părere de rău, dar trebuie să spun că Dobrin, în afară de campionatul intern, ce Dumnezeu a făcut? Da, a fost formidabil. Din Generația de Aur... (iar se uită fix) Din Generația de Aur, bun, spune-mi tu jucători! Hagi. Bun, Hagi! Altul? Răducioiu. Mai slab decât Dumitrache. Ilie Dumitrescu. Da, pentru prea scurt timp, dar da, a fost foarte bun. „Hagi e puțin peste toți, dar nu top 50 european” Lupescu. Iartă-mă, dar ce Dumnezeu a făcut Lupescu? Poți să-l compari tu pe Liță Dumitru cu Lupescu? Nu poți să-l compari cu Lupescu, iartă-mă! Unul era o clasă europeană, nu mondială, dar jucător fenomenal, Liță. Noi vorbim despre valoare, nu unde a ajuns. Că atunci vorbim de unul care a câștigat milioane de euro la arabi și atunci el e cel mai bun. Vorbim de Generația de Aur, cu toate că mie nu-mi place acest termen, dar tu provoci. Deci a fost un jucător deosebit Gică Popescu, ca și Dinu, apoi Dorinel Munteanu de o longevitate extraordinară, dar nu cred că Bölöni era sub el cu absolut nimic, apoi un jucător fenomenal știi cine a fost? Adrian Ilie! Era de o valoare aproape de Dumitrache. Atacant mai bun decât Dumitrache și ca Adrian Ilie nu-mi amintesc să fi avut. Hagi e puțin deasupra, puțin, dar, în fine, nu ca un Cruyff sau ca aceia pe care i-am enumerat anterior. Ideea e că dumneavoastră nu considerați că a fost un „Rege” în fotbalul românesc, de top 10 european. De top 10? Nu a fost nici de top 50. Cred că niciodată un jucător român nu a fost nominalizat pentru Balonul de Aur. Greșesc? E un subiect delicat. Eu zic că am avut jucători extraordinari: Dinu, Dobrin, Liță, Balaci, Ștefănescu, Dumitrache, vai de capul meu ce jucător a putut să fie!, Adrian Ilie, Gică Popescu, dar nu deasupra lui Dinu, care tânăr ar fi mâncat pe toată lumea, ar fi jucat la orice echipă din Europa. Apoi Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu pentru foarte scurt timp, Dan Petrescu, Adrian Mutu, chiar dacă el a adoptat o mentalitate care nu corespunde criteriilor mele, dar a fost un jucător deosebit, Chivu. Bine, Hagi este puțin peste toți, dar nu acolo, sus, la acel nivel european de care vorbeam, Cruyff, Best. Tudorel Stoica a fost bun, Belodedici, care a câștigat două Cupe ale Campionilor, a fost un jucător bunicel. Bölöni, apoi Dembrovschi. Oblemenco? Oblemenco nici la echipa națională nu a ajuns. „Ce mai e fotbalul în țară? «Becali i-a dat lovitura lui Dinamo». Vai de mine! Pe cine Dumnezeu interesează? «Veste cumplită pentru Teja». Același lucru, Gigi Becali. Dacă iei primele 10, ai putea să nu mai scrii «sport», ci «Aventurile lui Gigi Becali»”. „Am auzit lucruri bune despre Sepsi Sfântu Gheorghe, sper să n-o ia razna cei de acolo. Iar ca oraș, Cluj Napoca am înțeles că e într-o dinamică deosebită” „Cu Burleanu am discutat odată la telefon când l-am felicitat pentru prima sa victorie. A doua discuție nu îmi mai amintesc dacă a avut loc sau nu. De la FRF, m-a mai sunat Mircea Rădulescu de două ori, parcă și Apolzan o dată și atât” 2 titluri are ca fotbalist român al anului, 1977 și 1983, ambele ca jucător al lui ASA Târgu Mureș 2009 este anul în care a fost desemnat cel mai bun antrenor din Belgia, când a cucerit campionatul cu Standard Liege sursa: gsp.ro

REPLICA ONLINE CONSTANTA

Ladislau Bölöni: „Cum să fie Simona ca Nadia?! Și Hagi ce-a câștigat? Ce exagerări de «Regi» și de «Briliante!»”