REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Lady Gaga a lăudat spectacolul susţinut de Shakira şi Jennifer Lopez la Super Bowl 2020

Lady Gaga a lăudat spectacolul susţinut de Shakira şi Jennifer Lopez la Super Bowl 2020

Replica API 4 februarie 2020 | 00:00 463

Jennifer Lopez şi Shakira

Cântăreaţa americană Lady Gaga le-a lăudat pe cântăreţele Jennifer Lopez şi Shakira, pe care le consideră "două femei talentate", după spectacolul susţinut duminică seară de cele două artiste latino în pauza galei Super Bowl, relatează EFE, citată de Agerpres.

Lady Gaga a părut să uite sfaturile pe care le dăduse în ajun celor două cântăreţe latinoamericane, considerând că spectacolul lor "a fost incredibil".

Cu o seară înainte de competiţie, în cadrul concertului susţinut de Lady Gaga la sala Meridian din Miami, diva pop dezvăluise că nu îşi dorea să audă "cântându-se playback" la recitalul susţinut de Jennifer López şi Shakira.

După încheierea partidei Super Bowl, Lady Gaga a scris pe o reţea de socializare că "JLo şi Shakira şi toţi invitaţii lor au fost incredibili". "Ce antrenantă a fost pauza, am dansat şi am zâmbit îndelung. Ce femei puternice şi sexy! Atât în faţa camerei, cât şi în spatele ei!! Vă iubesc femei frumoase, talentate şi sexy!!, a adăugat ea.

Cu o seară înainte, urmăritorii contului ei s-au arătat deranjaţi de sfaturile adresate de cântăreaţă, unul dintre ei afirmând că Lady Gaga era probabil invidioasă că nu ea a fost cea aleasă să susţină recitalul din pauza meciului.

"Ca şi cum ea nu ar face playback", a scris un alt utilizator al reţelei de socializare.

Lady Gaga a fost aleasă să susţină un recital în pauza galei Super Bowl 2017, organizată pe NRG Stadium din Houston, unde a oferit spectatorilor şi milioanelor de telespectatori un scurt recital pe durata căruia artista pop a fost acompaniată la pian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Are dreptate GAGA. Sunt doua cantarete extraordinare.
1
0
Au facut spectacol! Bravo!
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272