REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Lagarde (BCE): Planul european de relansare trebuie să devină operaţional fără întârziere

Lagarde (BCE): Planul european de relansare trebuie să devină operaţional fără întârziere

Replica API 20 noiembrie 2020 | 00:00 994

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a cerut joi liderilor europeni să depăşească impasul cu privire la bugetul Uniunii Europene şi de asemenea şi-a reafirmat angajamentul de a menţine o politică monetară extrem de relaxată pentru a ajuta economia să îşi revină după şocul provocat de criza sanitară, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Christine Lagarde

Liderii europeni urmează să dezbată joi începând de la ora 17:00 GMT, prin videoconferinţă, veto-ul exprimat de Polonia şi Ungaria la proiectul de buget multianual şi planul de relansare al UE, însă pe termen scurt nu se întrevede nicio soluţie.

Planul european de relansare, denumit Next Generation EU, "trebuie să devină operaţional fără întârziere. Reusursele suplimentare ale acestui plan pot facilita politici fiscale expansioniste", a spus Christine Lagarde cu prilejul unei audieri în comisia de afaceri economice şi monetare a Parlamentului European.

"Economia zonei euro este de aşteptat să fie afectată sever de consecinţele apărute ca urmare a creşterii rapide a infecţiilor şi reintroducerea măsurilor de izolare, care reprezintă un risc clar în jos asupra perspectivelor economice pe termen scurt. BCE a răspuns prompt şi în forţă la primul val care a lovit economiile din zona euro. Vom răspunde la actuală fază a crizei cu aceeaşi hotărâre", a mai spus preşedintele BCE.

Instituţia de la Frankfurt a anunţat deja că îşi va recalibra instrumentele cu prilejul şedinţei de politică monetară din luna decembrie.

"Chiar dacă toate opţiunile sunt posibile, Programul de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme - PEPP) şi Operaţiunile ţintite de refinanţare pe termen mai lung (TLTRO sau Targeted Longer-Term Refinancing Operations) şi-au dovedit eficienţa în contextul actual şi pot fi ajustate în mod dinamic pentru a reacţiona la evoluţia pandemiei. În consecinţă, este posibil să rămână principalele instrumente pentru ajutoarea politicii noastre monetare", a precizat joi Christine Lagarde.

La ultima reuniune de politică monetară BCE, care a avut loc în data de 29 octombrie, Consiliul guvernatorilor BCE a lăsat nemodificată dobânda de referinţă însă Christine Lagarde a promis că BCE îşi va recalibra instrumentele la reuniunea din decembrie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212