Laura Codruța Kovesi a pierdut la Instanța Supremă din Grecia. I-a fost respins recursul în scandalul mandatelor procurorilor
Laura Codruța Kovesi a pierdut la Instanța Supremă din Grecia. I-a fost respins recursul în scandalul mandatelor procurorilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLaura Codruța Kovesi, șefa EPPO, suferă o înfrângere dură la Instanța Supremă din Grecia, deși pronosticurile de presă o dădeau ca și câștigătoare. Plenul Curții Supreme a Greciei a respins ca inadmisibil recursul formulat de Kovesi, prin care cerea reînnoirea pentru cinci ani a mandatului a trei procurori din cadrul diviziei elene a Parchetului European.
Decizia a fost luată cu 72 voturi pentru respingere și zece împotrivă
Consiliul Judiciar Suprem al Curții Supreme a Greciei a decis să reînnoiască mandatul lui Popi Papandreou, Chariklia Thanou și Dionysis Mouzakis pentru doi ani.
Recursul înaintat de șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi, a fost respins pe motiv că legislația greacă privind statutul funcționarilor judiciari prevede că numai aceștia pot face apel la Plenul Curții Supreme și cu condiția să fi primit cel puțin două voturi (minoritare) în Consiliul Judiciar Suprem, în timp ce în acest caz decizia a fost unanimă, arată CNN Grecia, citat de Mediafax.
CJUE poate spune cine poate decide reînnoirea mandatelor
Vlachopoulos a insistat, de asemenea, că, pentru a clarifica definitiv problema cine are competența de reînnoire, întrucât instituția Parchetului European este nou înființată, Plenul Curții Supreme ar trebui să trimită o întrebare preliminară Curții Europene de Justiție, opinie susținută de minoritatea Plenului atât în ceea ce privește dreptul de apel al Laurei Kövesi, cât și în ceea ce privește cine are competența de a reînnoi mandatul procurorilor europeni.
În același timp, Consiliul Judiciar Suprem va decide asupra numărului de trei procurori suplimentari care vor fi numiți în echipa greacă a Parchetului European, deoarece, din cauza volumului de muncă, Laura Kovesi a solicitat consolidarea echipei grecești.
Numărul candidaților este de aproximativ 20. Dimitris Zimianitis, care a lucrat și în cadrul Parchetului European din Luxemburg, precum și Olympia Kleitsaki, printre alții, fiind cei mai populari, arată presa din Grecia, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.4° Constanța 













