REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Lun., 21 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7589
22.4° Constanța Luni, 21 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7589
 

Lege promulgată: Amenzi de până la 6.000 de lei pentru desenatul pe garduri și clădiri

Lege promulgată: Amenzi de până la 6.000 de lei pentru desenatul pe garduri și clădiri

Replica API 21 iulie 2022 | 00:00 1272

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereţii clădirilor şi pe garduri se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei.

Lege promulgată: Amenzi de până la 6.000 de lei pentru desenatul pe garduri și clădiri

De asemenea, conform legii, contravenientul este obligat să înlăture cele imprimate, cu redarea stării iniţiale a bunului sau refacerea acestuia, după caz. Această sancţiune se execută în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care devine executorie.

Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru faptele privind imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini fără drept pe pereţii clădirilor şi garduri, respectiv dezlipirea sau distrugerea afişelor şi reclamelor legal amplasate.

"În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute, autoritatea administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia poate să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acţiune în regres împotriva contravenientului", stipulează legea.

Sunt prevăzute amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru "dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate".

Actul normativ vizează şi abrogarea Legii nr. 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi.

Legea intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Foarte bine,Vezi tot felul de mazgalituri cu grafiti porcarii scrise pe case si garduri ,!
0
0
O sa se imbogateasca pe tema asta in Constanta.
0
0