REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe liderul cultului Peoples Temple, Jim Jones

Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe liderul cultului Peoples Temple, Jim Jones

Replica API 11 noiembrie 2021 | 00:00 591

Actorul american Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe Jim Jones, liderul cultului Peoples Temple, care a orchestrat o sinucidere în masă pe 18 noiembrie 1978, într-un film biografic pe care actorul recompensat cu Oscar îl va şi produce, informează IndieWire.com, citat de Agerpres.

Leonardo DiCaprio

Un reprezentant al MGM a confirmat pentru IndieWire că DiCaprio este în negocieri finale pentru a-l juca pe acest faimos guru, aflat în spatele incidentului din Jonestown (Guyana), în care peste 900 persoane s-au sinucis.

MGM a obţinut drepturile pentru acest film, al cărui scenariu va fi semnat de Scott Rosenberg, cunoscut pentru Venom" şi "Jumanji: Next Level", care va fi şi producător executiv.

Recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor în urma rolului din "The Revenant", DiCaprio va produce "Jim Jones" prin compania sa Appian Way, alături de Jennifer Davisson.

Potrivit Deadline, Jones a fondat cultul Peoples Temple în Indianapolis în 1955, descriindu-l drept o congregaţie care promovează socialismul creştin. Până în anii '70, el respinsese în mod deschis creştinismul tradiţional şi susţinea că este Dumnezeu.

Jones a construit aşezarea "Jonestown" în Guyana în 1974 şi şi-a îndemnat adepţii să vină să locuiască alături de el, promovând ideea unui "paradis socialist" liber de opresiunea guvernului american.

Pe fondul zvonurilor privind încălcări ale drepturilor omului, guvernul SUA a trimis la faţa locului o delegaţie condusă de Leo Ryan în noiembrie 1978, însă Ryan şi alţi patru dezertori din Jonestown au fost împuşcaţi de adepţii lui Jones. În urma acestui eveniment, Jones a orchestrat o sinucidere în masă a adepţilor săi, în cadrul căreia 917 persoane au consumat o băutură contaminată cu cianură.

Până atunci, Di Caprio va putea fi admirat în "Don't Look Up", în regia lui Adam McKay, care va fi în curând lansat pe Netflix, şi în "Killers of the Flower Moon", de Martin Scorsese, la care au fost încheiate filmările.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272