REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Leonardo DiCaprio nu vrea să-și accepte vârsta. Și-a vopsit firele albe ca să pară mai tânăr

Leonardo DiCaprio nu vrea să-și accepte vârsta. Și-a vopsit firele albe ca să pară mai tânăr

A.F. 4 aprilie 2025 | 00:00 338

Leonardo DiCaprio (50 de ani) pare să nu își accepte vârsta și face tot posibilul să pară mai tânăr. Actorul a apărut marți la CinemaCon 2025, în Las Vegas, cu un look proaspăt, dar vizibil artificial.

Leonardo DiCaprio nu vrea sa-si accepte varsta. si-a vopsit firele albe ca sa para mai tanarLeonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio încearcă să țină pasul cu iubita tinerică?

Părul său recent vopsit și barba retușată i-au trădat eforturile de a ascunde firele albe. Îmbrăcat complet în negru, cu o cămașă din piele întoarsă și pantaloni eleganți, DiCaprio a pozat alături de colegele sale din „One Battle After Another”, Teyana Taylor (34 de ani) și Regina Hall (54 de ani), conform tabloidului britanic Daily Mail. 

Însă atenția s-a îndreptat și spre viața sa personală: iubita sa, modelul Vittoria Ceretti (26 de ani), este mult mai tânără decât el, așa că fanii au speculat că Leo s-a vopsit pentru ea. Actorul a fost mereu cunoscut pentru relațiile cu femei mult mai tinere, pe care le-a părăsit când au ajuns la 25 de ani. Deși încearcă să își păstreze imaginea de „star rebel” de la Hollywood, noile schimbări arată că DiCaprio refuză să accepte trecerea anilor.

Vittoria Ceretti l-a plăcut pe Leo înainte să-l cunoască

Vittoria Ceretti, iubita lui Leonardo DiCaprio, a acordat recent un interviu rar pentru Vogue France, în care a vorbit despre relația lor. Modelul italian, care se iubește cu actorul din vara anului 2023, a spus că l-a întâlnit pe actor în Milano, dar a preferat să nu ofere prea multe detalii despre începuturile lor.

Ea a mărturisit că iubește filmul Titanic din 1997, considerându-l o peliculă iconică. „Cine nu l-a văzut? Sau cui nu i-a plăcut?”, a spus Ceretti.

De asemenea, a subliniat că relația lor este solidă și că nu există gelozie între ei, fiind convinsă că iubirea lor este autentică: „Dacă ceea ce trăiești este real, nu ai niciun motiv să te îngrijorezi, pentru că iubirea protejează și dă încredere.” Modelul a adăugat că are o legătură apropiată cu familia lui DiCaprio, în special cu mama acestuia, Irmelin Indenbirken.

„Acum ceva timp, mă uitam la poze din copilărie împreună cu mama iubitului meu și am observat că, de fiecare dată când mă costumam, eram fie vrăjitoare, fie iepuraș, fie clovn! Și nu m-am jucat niciodată cu păpuși Barbie. Petreceam ore întregi singură în cameră, cu mașinuțele fratelui meu. Și scriam foarte multe jurnale”, a povestit Vittoria Ceretti, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere