REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Lewis Hamilton este de acord cu cursele fără spectatori

Lewis Hamilton este de acord cu cursele fără spectatori

Replica API 11 mai 2020 | 00:00 1016

Pilotul britanic Lewis Hamilton, campionul mondial al Formulei 1, nu se consideră un fan al curselor fără spectatori, dar este o soluţie mai bună decât anularea întregului sezon, relatează DPA.

Formula 1 plănuieşte startul sezonului cu Marele Premiu al Austriei din 5 iulie, după ce primele zece curse au fost amânate sau anulate din cauza pandemiei de coronavirus.

''Nu ştiu cât de pasionant va fi pentru lumea care se uită la televizor, dar va fi mai bine decât nimic, a declarat Hamilton, 35 ani, într-un interviu video postat de echipa sa Mercedes. Cu cât sunt mai mulţi fani, cu atât atmosfera e mai grozavă. Va fi foarte mult spaţiu gol''.

Formula 1 plănuieşte să înghesuie cât mai multe curse până la finele sezonului, după un program care urmează să fie dat curând publicităţii.

''Pentru noi va fi ca un test zilnic. Dar cursa e cursă. Îmi lipseşte cu adevărat'', a adăugat britanicul, care nu îşi aduce aminte să fi petrecut şase săptămâni în acelaşi loc.

Hamilton a opinat că pandemia de coronavirus a avut şi o latură pozitivă, în pofida numeroaselor victime înregistrate în toată lumea: ''Este grozav că primesc mesaje de la oameni din toată lumea care se chinuie în aceste momente pentru că nu pot vedea sport. Iar asta arată cât de important este sportul în viaţa oamenilor. Ne uneşte pe toţi laolaltă. Trebuie să vedem şi latura pozitivă, cerul este mai clar. Cred că lumea apreciază mai mult timpul, mai mult familiile lor şi mai mult relaţiile lor. Sper că toţi putem creşte din această experienţă ''.

Hamilton vânează în acest sezon un al şaptelea titlu mondial, care i-ar permite să egaleze recordul germanului Michael Schumacher, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212