Libanezii ar face o universitate şi un spital, în Mangalia
Libanezii ar face o universitate şi un spital, în Mangalia
Investiţii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestInvestiţii

Delegaţia libaneză condusă de preşedintele municipalităţii Byblos, Ziad Hawat, a avut miercuri o întâlnire oficială cu primarul Cristian Radu şi liderii grupurilor de consilieri din CL Mangalia. În debutul discuţiilor, oaspetele libanez a făcut o prezentare a oraşului Byblos şi a proiectelor de investiţii în derulare, pe plan local. "Mangalia este o zonă cu un potenţial enorm. De aceea, dorim să atragem investitori care să contribuie la dezvoltarea turismului în sudul litoralului", a transmis primarul Cristian Radu oaspeţilor libanezi. Pe parcursul discuţiilor, oaspeţii libanezi s-au arătat interesaţi ca într-o primă etapă să aducă investitori pentru a construi în zona municipiului Mangalia o universitate şi un spital cu centru balnear. "Putem veni aici să deschidem o universitate şi un spital. În câţiva ani, universitatea poate atrage până la două-trei mii de studenţi din România şi din străinătate, pe diverse specializări precum economie, turism, afaceri, comerţ, cu diplome certificate în SUA şi recunoscute internaţional", a menţionat preşedintele municipalităţii Byblos, Ziad Hawat. Cei doi primari au mai spus că vor desemna echipe de specialişti care să lucreze la documentaţia necesară, astfel încât până la sfârşitul anului să se contureze dimensiunea investiţiilor străine în Mangalia.
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









