REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.9° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.9° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Liceele vocaționale sunt la mare căutare printre elevii constănțeni

Liceele vocaționale sunt la mare căutare printre elevii constănțeni

Marieta ȘTEFAN 12 iulie 2023 | 00:00 2256

În țările occidentale, încă din sistemul preșcolar de învățământ, copiilor le sunt testate aptitudinile și înclinațiile. Poate de aceea, se formează cu adevărat specialiști într-un anumit domeniu. În România, cursurile sunt bazate încă pe noțiuni generale, cel puțin în ciclul primar, dar, elevii au posibilitatea, acum, dacă au înclinații înspre un anumit domeniu artistic sau spre teologie sau înspre sport, să facă această alegere, optând pentru dezvoltarea propriilor aptitudini. Ei sunt ajutați în școala generală de profesorul diriginte și de consilierul școlar, asta în cazul în care există unul. Dar, în majoritatea cazurilor, părinții sunt cei care observă aptitudinile copiilor lor și îi îndrumă pe o anumită cale.

Liceele vocationale sunt la mare cautare printre elevii constanteni

În Constanța, există mai multe licee vocaționale printre care amintim: Liceul cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru”, Seminarul Teologic Ortodox ”Dionisie Exigul”, Colegiul de Artă ”Regina Maria”, Liceul Pedagogic ”Constantin Brătescu”. În cazul acestor unități de învățământ se susține întâi o probă de aptitudini care cântărește destul de greu la media finală de admitere, însemnând 50% sau chiar 75% din aceasta.

De aceea, mediile cu care elevii au fost admiși sunt destul de mari. ”Proba de aptitudini constituie 75% din totalul mediei de admitere”, ne-a declarat Anca Dragomir, directorul Colegiului de Artă ”Regina Maria” din Constanța. Colegiul are mai multe secții, iar cea mai mare medie de admitere a fost 9.93, pe când cea mai mică a fost 6.08. ” La Arte Vizuale, la Arhitectură, cea mai mare notă a fost de 9.65, iar cea mai mică de 8.35, În cadrul specializării Arte Plastice, la Pictură cea mai mare medie a fost de 9.84, iar cea mai mică de 7.64. La muzică mediile au oscilat între 9.93 și 7.22, la Coregrafie, între 9.48 și 6.08 și la Teatru între 9.55 și 6.64”, a conchis Anca Dragomir.  La Liceul Pedagogic ”Constantin Brătescu”, cea mai mică medie de admitere a fost 7.05, iar la Seminarul Teologic Ortodox ”Dionisie Exigul”, un elev ne-a mărturisit că a intrat cu puțin peste șase.

Nu la fel au stat lucrurile la Liceul cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru”, unde cele mai mici medii de admitere au fost peste 8. ”La clasele standard, unde avem unsprezece discipline (judo, rugby, canotaj, tenis de masă, tenis de câmp, etc), mediile au oscilat între 8.31 și 9.73, pe când la cele Mozaic (noi discipline introduse, precum fotbalul), au fost între 8.73 și 9.72. La standard, s-au format trei clase a câte 24 de elevi fiecare, iar la Mozaic, două clase cu același număr. În total, au fost admiși 120 de elevi, dar, numărul celor care au încercat a fost mult mai mare”, ne-a declarat Andrei Szemerjai, directorul Liceului cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru” din Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ciobotaru este o excroaca pe care parintii o injura zilnic pentru toate prostiile facute si pentru spagile pe care le pretinde.
1
3

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272