REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Liderii UE oferă o amânare a Brexitului până la 31 octombrie

Liderii UE oferă o amânare a Brexitului până la 31 octombrie

Replica API 12 aprilie 2019 | 00:00 433

Liderii europeni au propus Londrei o amânare a datei Brexitului pentru 31 octombrie, cu un punct de etapă "în iunie", au făcut cunoscut surse europene în cursul nopţii de miercuri spre joi, relatează AFP.

Această ofertă, asupra căreia Cei 27 au căzut de acord după mai multe ore de negocieri dificile, trebuie să fie acceptată de premierul britanic, Theresa May, care dorea o amânare doar până la 30 iunie.

Data de 31 octombrie se află chiar înainte de intrarea în funcţie, în noiembrie, a noii Comisii Europene. Punctul de etapă din iunie ar interveni în cursul summitului european deja programat la 20 şi 21 iunie, a afirmat o sursă europeană.

O sursă franceză a salutat acest "consens" care permite ca "instituţiile europene să poată avansa şi ca Brexitul să aibă cel mai redus efect asupra funcţionării lor".

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a confirmat, într-un mesaj pe Twitter, că s-a ajuns la un acord, fără să precizeze însă durata amânării pe care UE doreşte să o acorde Regatului Unit. În februarie, el se pronunţase pentru o amânare mai lungă, de până la un an.

Cu două zile înainte de termenul limită pentru retragerea britanică decis cu ocazia unui summit precedent, Regatul Unit şi cei 27 de parteneri ai săi doresc să evite pagubele unui divorţ brutal, fără acord, după peste 40 de ani de uniune agitată.

În pofida exasperării lor în faţa tergiversărilor Londrei, unde deputaţii au respins de trei ori tratatul de retragere negociat de Theresa May cu Bruxellesul, responsabilii europeni s-au arătat dispuşi să le ofere mai mult timp britanicilor.

Theresa May a continuat să afişeze speranţa că va putea părăsi UE la 22 mai şi evita astfel participarea la alegerile europene, prevăzute între 23 şi 26 mai.

Următoarele luni se anunţă delicate, cu instalarea unei noi Comisii Europene la începutul lui noiembrie şi discuţii dificile asupra viitorului buget pe termen lung al UE.

"Pot exista aranjamente legate de modul în care se va comporta Regatul Unit", a afirmat un diplomat european, sugerând mai ales ca Londra să renunţe la dreptul său de veto sau la posibilitatea de a avea un membru în cadrul viitoarei Comisii.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614