Liderii UE pregătesc o nouă etapă în domeniul energiei
Liderii UE pregătesc o nouă etapă în domeniul energiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLiderii ţărilor Uniunii Europene vor discuta la întâlnirea programată pe 7 octombrie la Praga despre următorii paşi comuni din domeniul energiei. Totodată, intensificarea sprijinirii cauzei ucrainene este o altă temă care va fi abordată în cadrul discuţiilor.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut un răspuns ferm din partea UE la evoluţiile recente.
„La întâlnirea noastră vom discuta despre cum să oferim în continuare sprijin economic, militar, politic şi financiar solid Ucrainei atât timp cât este nevoie”, a declarat Michel, care conduce reuniunile liderilor ţărilor UE, scrie Mediafax.
Reuniunea liderilor UE de la Praga va oferi, de asemenea, îndrumări pentru Bruxelles cu privire la următorii paşi pe care UE ar trebui să-i ia pentru a aborda creşterea preţurilor la energie.
„Obiectivul nostru principal este să ne asigurăm că putem garanta securitatea aprovizionării şi energie la preţuri accesibile pentru gospodăriile şi întreprinderile noastre, mai ales că frigul iernii se apropie”, a declarat Michel, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-1.6° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









