Liderul separatist al regiunii Doneţk recunoaşte că oraşul Liman este încercuit de armata ucraineană
Liderul separatist al regiunii Doneţk recunoaşte că oraşul Liman este încercuit de armata ucraineană
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestŞeful administraţiei separatiste proruse din regiunea Doneţk din estul Ucrainei a anunţat vineri că oraşul Liman aflat în mâinile ruşilor în nordul acestei regiuni este "semi-încercuit" de armata ucraineană şi că veştile de pe front sunt "îngrijorătoare", informează Reuters.
Într-un mesaj postat pe Telegram, Denis Puşilin, şeful administraţiei separatiste a autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a informat că satele Iampil şi Drobişeve de lângă Liman "nu mai sunt controlate de noi" (de forţele separatiste), citează Agerpres.
În timp ce preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să anexeze oficial vineri regiunea Doneţk, Puşilin a spus că "armata ucraineană încearcă cu toate mijloacele să umbrească acest eveniment istoric pentru noi".
Liman, care înainte de război a avut o populaţie de circa 20.000 de locuitori, a fost capturat de forţele ruse în luna mai, după o bătălie prelungită. Oraşul a fost scena unor noi lupte de când forţele ucrainene le-a învins pe cele ruse în apropiere de regiunea Harkov, în timpul unei contraofensive declanşate luna aceasta.
Liman se află la nord-est de principalele două bastioane ale armatei ucrainene din Doneţk - Sloviansk şi Kramatorsk - şi la sud-est de Izium, în regiunea Harkov.
Vladimir Putin va semna vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie după ce separatiştii proruşi din aceste regiuni au organizat aşa-zise referendumuri în zonele ocupate militar din Ucraina.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-1.6° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









