Lidia Vadim Tudor este candidatul AUR pentru Primăria Sectorului 5
Lidia Vadim Tudor este candidatul AUR pentru Primăria Sectorului 5
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAlianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat, marţi, candidatul pentru Primăria Sectorului 5 al Capitalei şi anume pe Lidia Vadim Tudor.
Lidia Vadim Tudor continuă astfel lupta politică patriotică a tatălui ei, reputatul Corneliu Vadim Tudor, şi demonstrează că este o femeie curajoasă alegând să candideze pentru postul de primar al unui sector foarte greu, aşa cum este Sectorul 5, arată comunicatul de presă al AUR, potrivit News.ro.
Lidia Vadim Tudor a absolvit Colegiul Naţional ,,I.L. Caragiale” şi a urmat apoi cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Spiru Haret. Are un master în Mass-Media şi Comunicare. A urmat şi cursurile Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Spiru Haret şi deţine un master şi în Psihologie Clinică şi intervenţie psihologică. Este, din 2015, redactor-şef al Revistei ,,România Mare”.
Mihai Enache, candidatul AUR pentru Primăria Municipiului Bucureşti, a afirmat că are încredere că lupta Lidiei va fi una cu succes pentru că ştie că aceasta are în spate şi o echipă foarte bună de consilieri.
„Cunoaştem cu toţii Sectorul 5 ca având două caracteristici eterne parcă: cel mai mic şi cel mai sărac sector al Bucureştiului. În cariera mea din Administraţie am avut o scurtă experienţă la Primăria Sectorului 5 şi am reuşit să aflu atunci cât de mare este nevoia pentru investiţii serioase şi abordări serioase în sectorul 5. Am învăţat că este nevoie de la regenerarea zonelor defavorizate celebre care ne au ne au făcut o publicitate negativă la nivel internaţional, celebra Aleea Livezilor, zona Iacob Andrei, şi am putea enumera mult mai multe, până la nevoia de readucere a farmecului cartierului Cotroceni sau a zonei centrale a sectorului. Am reuşit să pregătesc în acea perioadă planuri de dezvoltare şi proiecte de finanţare pentru multe proiecte care din păcate după opt ani sunt în continuare probabil prin sertarele din birourile Primăriei Sectorului 5. În Sectorul 5 avem şcoli care se închid pentru că sunt invadate de ploşniţe, iar asta reflectă o lipsă de investiţii care durează de ani de zile în sector cu şcoli la care încep lucrările şi care sunt abandonate practic trecând anii aglomerând şcolile cu învăţarea în două sau în trei schimburi. Este nevoie de o abordare serioasă şi curajoasă, este nevoie de un primar care să nu se teamă de fondurile europene, este un alt element care a caracterizat administraţia Sectorului 5 de mulţi ani de zile”, a spus Mihai Enache, conform sursei citate.
Mihai Enache a conchis spunând că „Este nevoie de un primar care să nu se teamă să îşi asume proiecte serioase, proiecte mari de investiţii. În Sectorul 5 alegerea de AUR pentru cetăţenii Sectorului 5 este Lidia Vadim Tudor”, scrie digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News