REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Liga Campionilor - Acesta este doar un început, promite antrenorul lui FC Liverpool

Liga Campionilor - Acesta este doar un început, promite antrenorul lui FC Liverpool

Replica API 3 iunie 2019 | 00:00 533

Antrenorul Juergen Klopp crede că victoria obţinută cu FC Liverpool în finala Ligii Campionilor la fotbal, împotriva formaţiei Tottenham Hotspur (2-0) reprezintă "doar un început" pentru echipa sa, care şi-a fixat ca ''obiectiv'' accederea în ultimul act al celei mai importante competiţii europene intercluburi şi în sezonul viitor.

"În această seară, a fost o mare provocare pentru cele două echipe, pentru că nu mai jucasem de trei săptămâni, trebuia să ne regăsim ritmul. Iar în condiţiile în care a fost destul de cald, a fost o adevărată bătălie. Am marcat atunci când trebuia, iar Allison a avut în finalul jocului câteva intervenţii de făcut, lăsând impresia că este de netrecut. Este o victorie pentru toţi suporterii noştri, vom trăi o noapte senzaţională, iar duminică vom sărbători la Liverpool", a declarat Klopp după meci.

"Am vorbit mult despre faptul că am pierdut numeroase finale în cariera mea. Acum sunt bucuros pentru familia mea, care este foarte apropiată de mine, iar în ultimele ocazii am plecat în vacanţă cu o medalie de argint, ceea ce nu este prea bine. Am plâns cu toţii pe teren din cauza emoţiilor, ceea ce înseamnă foarte mult. Însă ştiu foarte bine cum se simt cei de la Tottenham. Noi am înscris în momentele cele mai potrivite, dar i-am spus lui Pochettino că trebuie să fie mândri de ei.Am câştigat, însă dorim să continuăm să câştigăm. Acesta este doar un început pentru acest grup de jucători, care au o carieră în faţa lor. Calificarea în finala de anul viitor este un obiectiv, dar va fi dificil", a adăugat tehnicianul german.

FC Liverpool a câştigat pentru a şasea oară în istoria sa Liga Campionilor la fotbal, impunându-se cu 2-0 în faţa rivalei Tottenham Hotspur, prin golurile egipteanului Mohamed Salah (2) şi belgianului Divock Origi (87), sâmbătă seara, pe stadionul Wanda Metropolitano din capitala Spaniei.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272