REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Liga Campionilor: FC Barcelona a remizat cu Inter, scor 3-3, revenind de la 0-2 / Recordurile stabilite de Lamine Yamal

Liga Campionilor: FC Barcelona a remizat cu Inter, scor 3-3, revenind de la 0-2 / Recordurile stabilite de Lamine Yamal

Virgil STOIAN 2 mai 2025 | 00:00 354

Formaţia FC Barcelona a remizat, miercuri seară, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa Internazionale Milano, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, meci în care a revenit de la 0-2. Lamine Yamal a stabilit două recorduri.

Liga Campionilor: FC Barcelona a remizat cu Inter, scor 3-3, revenind de la 0-2 / Recordurile stabilite de Lamine Yamal

Inter a înscris prin Thuram ‘1 şi Dumfries ’21, ’64.

Pentru FC Barcelona au marcat Yamal ’24, Ferran Torres ‘38 şi Sommer ’65 (autogol).

 17 ani şi 291 de zile

La partida din Spania, Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător din istoria FC Barcelona care ajunge să joace 100 de meciuri oficiale pentru echipa catalană. Yamal are 17 ani şi 291 de zile. A doborât astfel recordul lui Gavi, care a atins borna la 19 ani şi 29 de zile. Restul Topului 5 este format din Bojan (19 ani, 2 luni şi 24 de zile), Pedri (20 de ani, 2 luni şi 4 zile) şi Ansu Fati (20 de ani, 5 luni şi 16 zile).

 Cel mai tânăr marcator

Ajutând-o pe Barça să revină de la 0-2 în faţa lui Inter Milano, Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr marcator din istoria semifinalelor Ligii Campionilor, la 17 ani şi 291 de zile.

Precedentul record fusese stabilit în 2017 de Kylian Mbappe (18 ani şi 140 de zile). Meciul retur dintre Barcelona şi Inter va avea loc în data de 6 mai, la Milano.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere