Lista achizițiilor SAFE ridică suspiciuni grave de logică economică și decizii industriale discutabile

Achizițiile militare făcute prin mecanismul SAFE ridică suspiciuni grave de supraevaluare, lipsă de logică economică și decizii industriale discutabile. Nave, blindate și elicoptere sunt cumpărate la prețuri care sfidează comparațiile internaționale, în timp ce explicațiile oficiale lipsesc sau sunt voit incomplete.

Privind lista de echipamente SAFE, nu ai nevoie de expertiză militară ca să vezi problema: prețurile sunt cel puțin la prima vedere, vizibil umflate. Un OPV de 350 de milioane de euro, un transportor Piranha-5 de 5,5 milioane, un elicopter de 71 de milioane și o mașină de luptă a infanteriei de 10 milioane de euro nu arată a plan coerent de înzestrare, ci o factură majorata pentru un client naiv.

Două nave de patrulare costă 700 de milioane de euro, în timp ce România a luat o corvetă ușoară din Turcia cu 223 de milioane, ajungând la aproximativ 265 de milioane cu tot cu rachete. Diferența este atât de mare încât orice suspiciune e imposibil de ignorat. Ori OPV-ul este o navă miraculoasă, ori cineva plătește mult prea mult. Nici măcar pachetul logistic nu poate justifica o asemenea sumă. Chiar și construite în România, la Galați, estimările serioase duc costul la 200–250 de milioane de euro, nu mai mult.

Mai mult, în urmă cu un an se vorbea despre negocierea a trei OPV-uri pentru 450 de milioane de euro, fără TVA. Astăzi, vorbim despre două nave la 700 de milioane. Saltul nu este explicat, ci pur și simplu acceptat, ca și cum banii publici ar fi nelimitați.

Ministrul Apărării, Radu Miruță

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat construirea navelor la Mangalia, un lucru extraordinar de bun, daca nu ar fi un șantier aflat în colaps financiar. Muncitori în șomaj tehnic, personal plecat și probleme cronice de management sunt realități ignorate cu seninătate. Intenția poate fi „nobilă”, dar pe lângă declarații, e nevoie de o strategie complexa pentru a face posibil acest lucru. 

România a mai încercat să construiască nave militare în șantiere nepregătite și a eșuat lamentabil. Licitații anulate, ani pierduți și o Marină Militară adusă în stare critică. Lecția nu a fost învățată, iar consecințele pot fi din nou plătite scump. De data asta totuși, și soarta Șantierului și a angajaților stă cumva în balanță. Ca o ultimă soluție, avem un șantier naval funcțional la Galați, unde se construiesc constant nave militare moderne, deci exista măcar un gram de speranță. 

Blindate și elicoptere cu prețuri explozive, explicații zero

Achiziția a 139 de transportoare Piranha-5 pentru 761 de milioane de euro ridică o altă problemă majoră. Prețul per unitate ajunge la 5,5 milioane de euro, deși în 2024 același minister anunța 150 de transportoare pentru 680 de milioane, adică 4,5 milioane bucata. Într-un singur an, prețul a crescut cu un milion per vehicul, fără explicații publice credibile.

Inflația, cursul valutar sau „optimizările tehnice” nu pot justifica o asemenea diferență. Este un salt brutal, nu o ajustare normală. Fără transparență, suspiciunea devine inevitabilă.

Elicoptere H225M

Pentru Forțele Aeriene, situația este și mai absurdă. România cumpără 12 elicoptere H225M pentru 852 de milioane de euro, adică 71 de milioane bucata. Practic, un elicopter ajunge să coste cât un avion de vânătoare F-35, simbolul aviației de ultimă generație.

Aceleași elicoptere au fost cumpărate de alte state cu aproximativ 30 de milioane de euro bucata. Diferențele de configurație există, dar dublarea prețului nu poate fi mascată la infinit sub eticheta „cerințe speciale”. Cine plătește atât și de ce?

Costuri mari, informații puține

Guvernul a secretizat inițial lista SAFE, iar după desecretizare informațiile sunt trunchiate. Nu știm ce include pachetul logistic, cât costă instruirea, ce mentenanță este asigurată și pe ce durată. Fără aceste date, comparațiile sunt imposibile, iar suspiciunile cresc.

În state precum SUA, toate aceste informații sunt publice tocmai pentru a preveni abuzurile și speculațiile. În România, opacitatea pare regula, nu excepția.

Programul SAFE ridică mai multe semne de întrebare decât oferă răspunsuri. Prețurile sunt mari, explicațiile lipsesc, iar deciziile industriale par rupte de realitate. Fără transparență totală, achizițiile militare riscă să fie percepute ca o afacere, nu ca o necesitate strategică.