REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Litoral 2026: Încasări la nivelul anului trecut, dar cu 20% mai puțini turiști

Litoral 2026: Încasări la nivelul anului trecut, dar cu 20% mai puțini turiști

Lorena CRISTEA 2 mai 2026 | 00:00 110

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat, pentru News.ro, că nivelul rezervărilor pe litoral pentru acest sezon estival a ajuns la nivelul celor de anul trecut în privinţa încasărilor, dar numărul persoanelor care doresc să petreacă vacanţa în staţiunile de la malul Mării Negre este mai mic cu 20%. Răducan a explicat că turişti vor veni pe litoral dacă va fi o vară călduroasă indiferent de ceea ce se va întâmpla.

Litoral 2026: incasari la nivelul anului trecut, dar cu 20% mai putini turisti

"Din punctul de vedere al rezervărilor de până acum, în ultimele două, trei săptămâni am recuperat terenul şi suntem la nivelul rezervărilor de anul trecut în ceea ce priveşte încasările. Ca număr de rezervări, avem mai puţine persoane care au rezervat până acum, mai puţin cu 20%", a afirmat Dragoş Răducan.

El a explicat şi că s-a schimbat comportamentul în cumpărarea serviciilor pe litoralul românesc.

"Acum turiştii plătesc un avans minim pe care riscă să-l piardă, că este nerambursabil, urmând să dea banii integral cu câteva zile, săptămâni înainte de intrarea în hotel. Şi din acest punct de vedere avem rezervări", a transmis preşedintele FTPR.

El a precizat că dacă va fi o vară călduroasă, atunci pe litoral vor veni turişti.

"Dacă vom avea o perioadă de stabilitate economică, politică, socială, aş vrea şi internaţională să spun, vom avea rezervări şi vor veni turiştii pe litoralul românesc. Am spus deja patru sau cinci elemente care ne complică viaţa. Şi, cel mai important dintre toate, vremea. E important cum va fi vremea. Dacă va fi o vară călduroasă, vom avea turişti indiferent ce se întâmplă. Dacă va fi o vară ploiasă, nu vom avea turişti, indiferent dacă celelalte elemente se vor îmbunătăţi", a mai precizat preşedintele FPTR, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere