Litoralul devine raiul vacanțelor pentru bugetari, plătite din bani publici
Litoralul devine raiul vacanțelor pentru bugetari, plătite din bani publici
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAnual, mii de funcționari publici beneficiază de o vacanță de lux la mare, de obicei de aproximativ o săptămână, la hoteluri de trei și patru stele, pe banii statului, sub umbrela unor așa-zice cursuri de formare profesională. Dacă într-o ediție anterioară vă aduceam în discuție exemplul angajaților de la ARSVOM, care se pregătesc să plece la în stațiunile montane, iată că bugetarii din instituțiile publice din țară se pregătesc de vacanțe pe litoral. Vorbim despre patru, cinci sau șase zile petrecute la malul mării, timp în care funcționarii primesc și salariu, poate și diurnă și, posibil, să vină la pachet cu un membru al familiei.
S-a dat startul concediilor mascate pe litoral! Funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională, motiv pentru care autoritățile au obligația de a asigura participarea la programe de formare și perfecționare. Și cum s-a dat startul sezonului estival, iată că au început să fie organizate și primele cursuri.
Spre exemplu, Școala Gimnazială din comuna Ariceștii Rahtivani, din județul Prahova, își trimite angajații la cursuri de formare profesională în Eforie, la Hotelul Europa, deținut de fostul patron al Rapidului. Valoarea pachetului de cazare este de 4.590 de lei, adică în jur de 930 de euro. Alți angajați ajung în Delta Dunării, la Hotel Puflene Resort, tot la cursuri de formare profesională… bineînțeles!
În perioada 15-22 iulie a.c., angajați din cadrul Primăriei comunei Comana, județul Brașov, își vor îmbunătăți abilitățile în stațiunea Venus. Costul participării este de 9290 de lei – servicii cazare și mese în regimul all-inclusiv, la Hotelul Mera. Tot din cadrul aceleiași primării, în perioada 12-19 august a.c., se vor prezenta la cursurile de formare profesionale alți angajați. Tot la Hotelul Mera din stațiunea Venus, de data aceasta costurile fiind estimate la 10.590 de lei.
O altă primărie din Mureș, Hodac, este trimisă de organizatorul Top Training Tour SRL la Hotelul Mera Onix, de patru stele, tot pentru cursuri de formare profesionale. Primăria plătește 5.730 de lei.
Încă o primărie, de data aceasta fiind vorba despre una din județul Olt, Icoana, aterizează pe litoral pentru cursurile de formare profesională, la Olimp. Primăria va scoate din buzunar 7.390 de lei.
Și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui își trimite angajații pe litoral, în stațiunea Mamaia, în perioada iunie – septembrie 2023. Nota finală de plată: 5000 de lei!
Așa să tot muncești la stat! Pe perioada în care urmează programe de formare şi de perfecţionare profesională, funcţionarii publici beneficiază de drepturile salariale cuvenite. Adică, oamenii sunt în concediu, dar oficial sunt la muncă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 















