REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Lockheed Martin va tripla capacitatea de producţie a rachetelor Patriot

Lockheed Martin va tripla capacitatea de producţie a rachetelor Patriot

Lorena CRISTEA 9 ianuarie 2026 | 00:00 85

Lockheed Martin a ajuns la un acord pe şapte ani cu Departamentul Apărării al Statelor Unite pentru a creşte capacitatea anuală de producţie a interceptorilor PAC-3 (Patriot Advanced Capability) la aproximativ 2.000 de unităţi, de la circa 600 în prezent, relatează Reuters citata de news.ro.

Lockheed Martin va tripla capacitatea de productie a rachetelor Patriot

Cererea pentru rachetele PAC-3 a crescut semnificativ pe fondul intensificării tensiunilor geopolitice şi al consolidării sistemelor de apărare aeriană de către Statele Unite şi aliaţii săi.

Pe lângă SUA, Lockheed Martin furnizează interceptori Patriot către alte 16 state, printre care Suedia, Qatar, Japonia şi Polonia. Sistemul Patriot se află şi printre armele livrate Ucrainei de către statele occidentale în contextul războiului cu Rusia.

În 2025, compania a livrat 620 de rachete Patriot, iar în ultimii doi ani şi-a majorat producţia cu aproximativ 60%.

Lockheed Martin a precizat că va colabora cu autorităţile americane pentru obţinerea unui prim contract în cadrul bugetului federal pentru anul fiscal 2026, supus aprobării Congresului.

În septembrie 2025, compania cu sediul în Bethesda, Maryland, a primit un contract în valoare de 9,8 miliarde de dolari pentru furnizarea a 1.970 de rachete Patriot, cea mai mare comandă realizată vreodată pentru acest sistem de armament, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere