REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Loteria Română a acordat câştiguri de peste 167 milioane de lei, în primele nouă luni

Loteria Română a acordat câştiguri de peste 167 milioane de lei, în primele nouă luni

Replica API 5 octombrie 2018 | 00:00 274

Valoarea premiilor acordate de Loteria Română, în primele nouă luni ale anului, a depăşit 167 de milioane de euro, cele mai multe la Jocul 6 din 49, potrivit datelor centralizate şi publicate joi, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie - septembrie 2018, au fost acordate peste 5,18 milioane de câştiguri.

În luna septembrie a acestui an, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează 532.765 de câştiguri, în valoare totală de peste 82,17 milioane de lei (17,63 milioane de euro).

Astfel, la Loto 6/49 s-au înregistrat 83.700 de câştiguri, a căror valoare totală a depăşit 4,74 milioane de lei (peste un milion de euro), în timp ce la Jocul Noroc au fost consemnate 813 câştiguri, în cuantum de aproximativ 859.000 de lei (peste 184.000 de euro).

De asemenea, la Jocul Joker s-au înregistrat 66.583 de câştiguri, de peste 2,88 milioane lei (aproximativ 619.000 de euro), la Noroc Plus un număr de 11.639 de câştiguri, în valoare totală de peste 313.700 de lei (peste 67.300 de euro), la jocul Loto 5/40 s-au consemnat 730 de câştiguri, în valoare mai mare de 952.500 de lei (peste 204.000 de euro), iar la Super Noroc peste 6.000 de câştiguri, în valoare totală de circa 79.000 de lei (aproximativ 17.000 de euro).

Conform datelor oficiale, în perioada de referinţă au mai fost înregistrate la jocul Pronosport 145 de câştiguri, de peste 33.600 lei (circa 7.200 de euro), la Prono_S s-au înregistrat 117 câştiguri, în valoare totală de peste 20.800 de lei (circa 4.400 de euro), în timp ce la Videoloterie au fost contorizate 362.964 de câştiguri, în valoare de peste 72,29 de milioane de lei (peste 15,51 milioane de euro).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu atribuie castiguri decat, daca sunt jucatori, asa ca.....fiti mai atenti la titluri.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212