REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Lucian Bode a vorbit despre alegerile din 2024: "Trebuie să acţionăm ferm"

Lucian Bode a vorbit despre alegerile din 2024: "Trebuie să acţionăm ferm"

Ana Maria LIPAN 14 octombrie 2023 | 16:16 693

Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat sâmbătă că lupta politică se va intensifica, transmiţându-le membrilor de partid că este necesară o acîiune fermă şi argumentată pentru a nu lăsa curentele extremiste şi populiste să câştige teren şi să contamineze viaţa publică cu minciuni sau să-si impună agenda dictată punct cu punct de la Est de România.

Lucian Bode a vorbit despre alegerile din 2024: 'Trebuie sa actionam ferm'

”În perspectiva anului electoral care urmează, trebuie să generăm cât mai multe iniţiative ancorate în realităţile momentului şi să avem răspunsuri la îngrijorările legitime ale oamenilor. În lunile care vor urma, lupta politică se va intensifica. Trebuie să acţionăm ferm şi argumentat pentru a nu lăsa curentele extremiste şi populiste să câştige teren şi să contamineze viaţa publică cu minciuni sau, mai grav, să-si impună agenda dictată punct cu punct de la Est de noi”, a declarat Bode la şedinţa regională a Organizaţiei Femeilor Liberale din Regiunea Nord-Vest, de la Oradea.

El le-a transmis participantelor la reuniune că ”trebuie să avem încredere în forţele proprii şi în dorinţa românilor de a fi alături de Occident, acolo unde este locul României”.

Bode a precizat, într-o postare pe Facebook, că şedinţa care a avut loc la Oradea a fost o bună ocazie să aprofundeze teme de actualitate, dar şi modul în care vor fi abordăte provocările electorale ale anului 2024.

”Organizaţia femeilor liberale promovează proiecte importante pentru comunităţi, unul dintre acestea fiind lansarea în dezbatere a iniţiativei legislative care vizează protejarea copiilor de pericolele din mediul online, îndeosebi cele de pe platformele de socializare”, precizează el.

În opinia sa, campania “Protejăm viitorul” trebuie să ajungă în fiecare oras, în fiecare casă, în fiecare familie.

”Într-o lume în care tehnologia şi mediul online au devenit omniprezente, ne dorim un mediu sigur pentru copiii şi tinerii noştri. Acest proiect nu limitează drepturile şi libertăţile copiilor, ci propune o abordare proactivă a provocărilor din mediul online la adresa dezvoltării sănătoase a acestora. Pentru Partidul Naţional Liberal, crearea condiţiilor pentru bunăstarea familiilor din România prin realizarea echilibrului prin politici pro-familie, de sprijin şi protejare a acestora, reprezintă baza pentru dezvoltarea armonioasă a societăţii”, conchide Bode, potrivit realitatea.net.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere