Lucian Iancu, fostul director al Teatrului de Stat, destăinuiri despre "rolul" jucat în puşcăria comunistă

Actorul din "Pintea", motiv de pariu între gardienii închisorii: "Vă daţi seama? Veselie în puşcărie!"

Actorul Lucian Iancu, fostul director al Teatrului de Stat Constanţa, a interpretat roluri în peste 20 de filme şi filme de televiziune şi a fost distins cu premii de interpretare la numeroase festivaluri naţionale şi locale. A regizat piese de teatru cum ar fi: "Răzbunarea" de Al. Fredo, "Soţul păcălit" de Moliere, "Sosesc deseară" de T. Muşatescu, "Ultima oră" de Mihail Sebastian etc. Constănţean get-beget, născut la 3 februarie 1940, a urmat cursurile Liceului Mircea, care pe atunci era o instituţie de învăţământ de cultură generală. A devenit actor în 1964, când a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale" din Bucureşti. Actor de talie internaţională, a optat să rămână la Constanţa. Ca persoană este un om cald, jovial, amabil, în ciuda necazurilor prin care a trecut în viaţă. A avut curajul să ţină piept regimului ceauşist, să spună ce gândeşte, a fugit din ţară şi pentru asta a fost pedepsit. Timp de 5 ani a fost deţinut politic la Penitenciarul Poarta Albă şi Aiud. O experienţă de viaţă care l-a marcat sub aspect existenţial, porţi închise, mâncare proastă, dar care spune că l-a "îmbogăţit".

Reporter: Domnule Lucian Ionescu, ce v-a determinat să fugiţi din ţară?

Lucian Iancu: Nu-mi puteam face meseria în deplină libertate de conştiinţă. Eu gândeam una, aşa cum gândea toată lumea, şi trebuia să fac alta. Eram revoltat de lipsuri, de faptul că trebuia să aplaudăm şi să urlăm în gura mare. Era greu de trăit, totul era pe cartelă. Eram obligat să joc pe scenă roluri de comunişti, în care să ridic osanale partidului. Eu consider că un actor trebuie să fie ca nebunul regelui. În teatru, rolul lui este să spună ceea ce curtenii şi linguşitorii nu aveau voie să spună.

Rep.: Care au fost împrejurările exacte? V-a ajutat cineva?

L.I.: Pe timpul lui Ceauşescu, în anul 1985, m-am hotărât să plec din ţară. Am vorbit cu un prieten de al meu, comandant pe un mineralier- Florentin Scaleţchi. A fost o adevărată aventură. Vasul care se întorcea din Brazilia, trebuia să descarce la Galaţi, dar noi în loc de asta, am întins-o spre Istanbul. Echipajul nu era de conivenţă cu noi. A apărut spectrul securităţii, a apărut groaza că atunci când se vor întoarce, vor fi arestaţi, interogaţi, vor avea de suferit, ei şi familiile lor. Sigur că au spus - "Noi mai departe nu mergem" şi au întors nava.

Rep.: A fost o revoltă pe navă?

L.I.: Nu o revoltă. Da, se poate spune şi aşa în sensul că eu, Scaleţchi şi timonierul am fost încuiaţi în cameră de către marinari şi nu am mai avut voie să comunicăm cu nimeni.

Rep.: Ce s-a întâmplat când v-aţi întors în ţară?

L.I.: A avut loc un proces, în urma căruia eu şi timonierul am fost condamnaţi la 20 de ani de detenţie, iar Scaleţchi a primit închisoare pe viaţă. Eu am fost trimis o perioadă scurtă de detenţie la Poarta Albă, după care am fost transferat la Aiud.

Rep..: La Aiud era o secţie specială pentru deţinuţii politici?

L.I.: Da. C.S.S..- Contra Securităţii Statului, aşa era numită. Era o secţie ca o puşcărie în puşcărie. Paznicii se închideau împreună cu noi. Nimeni nu putea să intre să ia legătura cu noi, era foarte strict din punct de vedere al comunicării cu ceilalţi deţinuţi.Când treceam pe un hol, gardianul le striga celorlalţi deţinuţi: "Faţa la perete!" că treceam noi, "americanii".

Rep.: Stăteaţi singur în celulă?

L.I.: Nu. Stăteam trei, patru, chiar şase deţinuţi. Camera avea jaluzelele trase tot timpul. Era un rând de trei paturi suprapuse pe circa 80 de centimetri, de cealaltă parte un alt rând de paturi, cu 40 de cm între ele, un closet, o măsuţă şi o bancă pe care mai stăteam în timpul zilei.

Rep.: Vă scoteau la muncă?

L.I.: Am fost o foarte scurtă perioadă de timp într-un atelier de făcut girofaruri, atunci când la un moment dat, se duceau tratative cu România pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate.

Rep.: Ce a însemnat pentru actorul Lucian Iancu perioada de detenţie? Cum v-aţi împăcat cu faptul că nu aţi putut juca în toată această perioadă?

L.I.: Jucam tot timpul un rol acolo - rolul puşcăriaşului. Spuneam bancuri. Ţin minte că un gardian a deschis odată uşa să audă de ce colegii mei râdeau aşa cu poftă. Vă daţi seama? Veselie în puşcărie! Altă dată un gardian mi-a spus să ies afară. Acolo mă aştepta un alt gardian. Cel care mă scosese i-a spus celuilalt:- "Na mă! Vezi?", după care mi-a spus să mă întorc în celulă. Asta a fost tot. Ulterior am aflat că vizionaseră filmul "Pintea" împreună, la cinema. Unul i-a zis celuilalt de existenţa mea într-o celulă pe care o păzeşte el, celălalt nu a crezut, şi s-a bătut un pariu.

Rep.: Ca om aţi fost marcat de faptul că pur şi simplu aţi pierdut cinci ani din viaţă?

L.I.: O consider o experienţă de viaţă extrem de interesantă, care te îmbogăţeşte. Am ajuns acolo, pentru că aici nu mă bucuram de libertatea de a face meseria în deplină libertate de conştiinţă. Te marchează sub aspect existenţial, porţi închise, mâncare proastă... Dar nu sunt atât de importante din punct de vedere moral, pe cât e de important câştigul. Realizezi că mai există şi alte culori decât gri-şobolan, realizezi importanţa lucrurilor, care capătă o altă semnificaţie, înveţi să apreciezi o floare, un pom, culorile de pe fustele femeilor.

Rep.: Se vehicula zvonul că aţi vrut să fugiţi la Istanbul din cauza unei femei. Că eraţi îndrăgostit...

L.I.: Eu am fost un veşnic îndrăgostit. Dar nu acesta a fost motivul. Eram frustrat. N-am mai rezistat. Am vrut să schimb ceva.

Marieta ŞTEFAN