Lucrările la Spitalul de Pediatrie Mama și Copilul avansează în ritm alert. Video
Lucrările la Spitalul de Pediatrie Mama și Copilul avansează în ritm alert. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCurtea Spitalului Clinic De Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța s-a transformat într-un șantier, în contextul lucrărilor la noul spital dedicat în special pentru mame și copii. Cum de altfel va purta denumirea „Sănătatea Mamei și copilului”, noul corp va cuprinde secții precum Obsterică-Ginecologie, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică. Lucrările nu bat pasul pe loc, din contră... s-au ridicat, deja, câteva nivele, semn că până la finalul lunii iunie a anului 2026, atunci când este termenul limită de finalizare, vom participa la inaugurarea unității medicale.
După o competiție acerbă și o luptă continuă a Consiliului Județean Constanța pentru proiectul privind construirea unui spital de pediatrie, în maximum 7 luni Constanța se va lăuda cu un nou spital, dedicat mamelor și copiilor. Iar la noul corp de clădire al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei" din Constanța, progresul se vede zi de zi.
Vorbim despre un spital cu 350 de paturi, 9 săli de operații, 6 săli de nașteri, secții de pediatrie și toate serviciile medicale esențiale, în același loc.
Autorizația de construire a noului spital „Mama și copilul” a fost emisă în decembrie 2024, iar lucrurile, care au început vara aceasta, evoluează cu rapiditate. Cu toate că proiectul a fost blocat inițial din cauza unui aviz negativ al Ministerului Culturii, lucrările au fost demarate, iar noul spital va include secții esențiale pentru sănătatea mamei și copilului.
Lucrările sunt monitorizate
Ne-am deplasat și noi la fața locului să vedem stadiul lucrărilor și, după cum se poate observa și-n imagini, șantierul este în plină activitate, a fost „turnat” al treilea nivel, este foarte mare agitație, muncitorii sunt la loc de cinste, iar lucrările sunt monitorizate, astfel încât rezultatul să fie unul de înaltă calitate. Se construiește într-un ritm susținut, cu atenție și precizie.
Pacienții internați în Spitalul Județean Constanța sunt deranjați de zgomotele produse de dimineață până seara, însă sunt înțelegători, căci scopul construcției este acela de a pune la dispoziția tuturor cetățenilor toate resursele necesare pentru îngrijire și vindecare.
Unitate cu 8 etaje medicale
Noul spital „Mama și Copilul” va fi format din 3 etaje la subsol, 8 etaje medicale și 1 etaj destinat locurilor de parcare.
Unitatea va avea 350 de paturi, 2 blocuri operatorii, dar și 2 unități de primiri urgențe. Proiectul prevede construirea unei unități sanitare noi, cu o suprafață construită de 3.500 mp. Clădirea va avea un regim de înălțime de 3 etaje subsol, parter, 8 etaje medicale și un etaj tehnic, oferind astfel un total de 350 de paturi, dintre care 232 pentru spitalizare continuă, 79 pentru spitalizare de zi și 39 pentru secția ATI.
De asemenea, vor fi 2 blocuri operatorii, unul pentru Obstetrică/Ginecologie și unul pentru Chirurgie Pediatrică, precum și 2 unități de primire urgențe (UPU Pediatrie și UPU Obstetrică/Ginecologie). Termenul de finalizare a construcției este 30.06.2026, iar acum rămâne să vedem dacă 7 luni de acum încolo sunt suficiente pentru finalizarea unui proiect de o asemenea anvergură.
Reamintim faptul că proiectul a fost depus la finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență -PNRR, Componenta C12 – Sănătate, contractul de finanțare fiind semnat la data 20 aprilie 2023. Investiția se ridică la valoarea totală de 866.841.334,72 lei cu TVA.
Asocierea formată din companiile Concelex - Concelex Engineering -Palex Constructii Instalatii - Concrete & Design Solutions a câștigat contractul. Din echipa de proiect mai fac parte, ca subcontractanti, MC General Construct Alfa, CES Consulting Services, Hospital Technical Solutions, Octagon Fundatii Speciale, Schindler Romania, Con Gaz Prest, Quadratum Architecture, Sight Control si Ez Project Ag. Senaria se ocupă de de supervizarea șantierului
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




