REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Lucrătorii Amazon fac grevă în şapte unităţi din SUA ale companiei înainte de cumpărăturile de Crăciun

Lucrătorii Amazon fac grevă în şapte unităţi din SUA ale companiei înainte de cumpărăturile de Crăciun

Mariana MURAT 21 decembrie 2024 | 00:00 179

Un număr semnificativ de angajaţi ai Amazon.com din şapte depozite din Statele Unite au intrat în grevă joi dimineaţă, în timpul uneia dintre cele mai aglomerate perioade de cumpărături ale anului, transmite Reuters.

Lucratorii Amazon fac greva in sapte unitati din SUA ale companiei inainte de cumparaturile de Craciun


Scopul acţiunii de protest este de a pune presiune asupra companiei pentru a începe negocierile contractuale cu sindicatul lor, potrivit International Brotherhood of Teamsters, care reprezintă aproximativ 10.000 de muncitori din 10 unităţi ale retailerului.

Participanţii la grevă provin din oraşe mari, precum New York, Atlanta şi San Francisco, iar sindicatul a numit această acţiune drept ”cea mai mare grevă” organizată împotriva Amazon.

Cu toate acestea, Amazon a declarat că nu anticipează impacturi semnificative asupra operaţiunilor sale, înpofida cererii ridicate din perioada sărbătorilor. Sean O’Brien, preşedintele general al Teamsters, a criticat compania pentru refuzul de a răspunde termenului-limită de 15 decembrie impus pentru a începe negocierile.

”Dacă pachetul tău întârzie în timpul sărbătorilor, poţi învinovăţi lăcomia insaţiabilă a Amazon,” a declarat acesta. Amazon, însă, a acuzat sindicatul de dezinformare şi intimidare, susţinând că încercările acestora de a atrage angajaţii în grevă sunt nejustificate. Compania, care are peste 800.000 de angajaţi în depozitele din SUA, a răspuns recent încercărilor de organizare sindicală prin contestaţii legale, inclusiv depunerea unor contestaţii la National Labor Relations Board (NLRB).

În ciuda acestor tensiuni, Amazon a anunţat în acest an o investiţie de 2,1 miliarde de dolari pentru creşterea salariilor angajaţilor din logistică şi transport, salariul de bază ajungând la aproximativ 22 de dolari pe oră, o creştere de 7%.

Situaţia rămâne tensionată, iar analiştii consideră că o deschidere din partea Amazon la negocieri ar putea stimula şi mai multe acţiuni sindicale în viitor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere