Ludovic Orban anunţă eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: Sunt trei proiecte diferite
Ludovic Orban anunţă eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor: Sunt trei proiecte diferite
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLudovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat că Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis urgentarea adoptării modificării Statutului parlamentarilor, în sensul eliminării pensiilor speciale.
"Birourile Permanente Reunite au decis să trimită către Comisia de Statut - comisie care urmează să se constituie la primul punct al ordinii de zi a plenului de miercuri - trei proiecte de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Un proiect de lege iniţiat de PNL, un proiect iniţial de USRPLUS şi un proiect iniţiat de PSD. Am trimis comisiei, pentru întocmirea raportului, în măsura în care va fi posibil, deoarece am cerut ca în cadrul plenului constituirea comisiei de stat să fie la primul punct. După constituire, comisia poate să de raportul cu privire la cele trei proiecte de lege. Noi susţinem introducerea pe ordinea de zi a plenului pentru votul final proiectul de amendare a Statului deputaţilor şi senatorilor, prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor", a anunţat Orban, conform stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News