REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ludovic Orban, audiat la DNA în dosarul Romarm

Ludovic Orban, audiat la DNA în dosarul Romarm

Valentina CAMARA 30 martie 2023 | 00:00 973

Fostul premier Ludovic Orban este audiat miercuri la sediul DNA în dosarul Romarm. Potrivit unor surse judiciare, Orban este audiat în calitate de martor.

Ludovic Orban, audiat la DNA in dosarul Romarm

Amintim că la începutul lunii și Virgil Popescu a fost audiat în acest dosar în care sunt cercetaţi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal - Victor Piţurcă, fiul acestuia - Alexandru Piţurcă şi directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, în legătură cu achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Pe fondul pandemiei generate de Covid, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Țuțu ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de Pițurcă, două contracte de achiziție publică în condiții dezavantajoase pentru compania de stat, spun procurorii DNA.

Contractele vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție.

Prin demersurile lui Țuțu, Romarm ar fi fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei (1.729.516 milioane de euro), reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe în afara contractului.

De asemenea, în perioada 19 martie - 10 aprilie 202, Țuțu a cerut societăților implicate în achiziții introducerea în circuitul comercial de livrare de măști neconforme către MApN a unui prieten care nu avea nicio activitate comercială în domeniu și efectuarea către el a unor plăți în valoare de 40% din cota de profit sub aparența unui contract de consultanță.

În schimbul acestor „servicii” Țuțu a dat asigurări că are influență asupra funcționarilor din cadrul MApN și că îi va determina să încredințeze direct, fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să garanteze recepția produselor.

De asemenea, printr-un intermediar, Țuțu ar fi primit, la rându-i suma de 50.000 lei. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce face ? Oare e bine merci ???
2
1
Cu betivul!
2
3