Ludovic Orban: 'Luca Niculescu va fi un premier-marionetă. Nu cred că i s-a permis să desemneze un ministru'
Ludovic Orban: 'Luca Niculescu va fi un premier-marionetă. Nu cred că i s-a permis să desemneze un ministru'
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLudovic Orban lansează acuzații la adresa lui Nicușor Dan și a social-democraților. Politicianul este convins că Luca Niculescu nu va avea niciun fel de putere și l-a caracterizat drept un „premier-marionetă”, folosit de PSD pentru a evita responsabilitatea politică.
Ludovic Orban: "Nu aș susține acest guvern"
Ludovic Orban consideră că readucerea PSD la putere este o greșeală uriașă făcută de Nicușor Dan. PSD a decis să intre la guvernare cu 11 miniștri, în timp ce PNL va vota noul Cabinet, dar nu va participa la guvernare.
„Personal nu consider că aceasta e o soluție bună pentru România. PSD a demonstrat, atât de-a lungul lungii tranziții, fără sfârșit, că este un partid care este preocupat mai mult de interesele membrilor de partid decât de interesele cetățenilor. Un partid profund corupt, cu mentalități nedemocratice și, după părerea mea, nu reprezintă o soluție bună pentru România astăzi. Eu personal nu aș susține acest guvern PSD-Nicușor Dan sub nicio formă”, a declarat Ludovic Orban.
„Nu cred că i s-a permis să desemneze un ministru”
Fostul premier crede că premierul desemnat nu a fost lăsat să-și aleagă nici măcar un ministru.
„Eu cred că Luca Niculescu nu a desemnat niciun ministru. Cred că nu l-a întrebat nimeni. […] Nu cred că a fost întrebat și nici nu cred că i s-a permis să desemneze un ministru. Va fi un guvern condus în tandem de Nicușor Dan și de noul lui prieten, președintele PSD, Sorin Grindeanu. Noul sau vechiul, dacă ne uităm la ultimele luni, pare că sunt prieteni de mai mult timp.
Eu, în locul lui Luca Niculescu, n-aș fi acceptat sub nicio formă să fiu premier-marionetă în fruntea unui guvern PSD”, a mai spus Orban.
Programul, „o foaie de hârtie”
Orban îl numește pe Niculescu „paratrăsnetul de care avea nevoie PSD”. Acesta spune că Sorin Grindeanu nu și-a dorit cu adevărat să devină premier, pentru a nu-și asuma responsabilitate și astfel s-a ajuns la această formulă.
Cât despre programul de guvernare, Orban spune că nu este „decât o foaie de hârtie”.
„Grindeanu își umflă mușchii acum, că crede că l-a prins pe Dumnezeu de picior, că reușește să readucă PSD-ul la guvernare.
Indiferent de programul de guvernare pe baza căruia se va acorda votul de învestitură, nu cred că el va reprezenta ceva mai mult decât o foaie de hârtie. Că până la urmă vor apărea cu totul alte comenzi din zona intereselor clientelei PSD și Guvernul va juca, și Luca Niculescu va juca, după cum îi cântă PSD.”, a mai spus fostul premier, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.3° Constanța 




.jpg_t.jpg)




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)