rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ludovic Orban: Pensiile speciale pentru primari şi alţi aleşi locali vor fi din nou AMÂNATE

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că intenţionează să emită un act normativ prin care prevederea din Codul administrativ referitoare la acordarea pensiilor speciale primarilor, vicepreşedinţilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene să fie din nou amânată, arătând că acest lucru ar putea fi făcut prin legea bugetului de stat pe anul viitor, precizează Știripesurse.ro.

"După alegeri trebuie dezbătut în Parlament acest lucru, pentru că, şi aici nu mi se pare corect, eu cred că orice om care deţine o funcţie de demnitate publică, indiferent că este parlamentar, primar, ministru trebuie să aibă un venit decent. Şi aici trebuie să ştim că au crescut şi pentru parlamentari, şi pentru miniştri, şi pentru primari, şi pentru preşedinţi de consilii judeţene au crescut indemnizaţiile. Atunci când ai o indemnizaţie decentă, rezonabilă, în care se reflectă responsabilitatea şi importanţa în societate a funcţiei respective, vei beneficia pe contributivitate de o pensie mai mare, deci nu mai este nevoie de o pensie specială", a explicat Orban, conform Știripesurse.ro.

El a arătat că prevederea din Codul Administrativ referitoare la pensiile speciale poate fi amânată prin legea bugetului de stat, până la clarificarea legislaţiei în ansamblu.

Totodată, premierul a indicat că legea bugetului de stat pe 2021 ar putea fi adoptată până la sfârşitului anului sau în ianuarie, în sesiune extraordinară a Parlamentului.

Orban a mai afimat că nu se poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale deoarece există un proiect în dezbaterea Parlamentului, iar altul se află la Curtea Constituţională a României.

"Nu poţi să adopţi o ordonanţă de urgenţă când ai o lege în dezbatere sau când o lege este supusă controlului constituţional. Asta este o aberaţie. Cine a spus aşa ceva trebuie să citească Constituţia, să citească toată cazuistica Curţii Constituţionale", a subliniat premierul.

El a garantat că toţi parlamentarii PNL, în prima legislatură a viitorului Parlament, vor avea ca prioritate modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel încât să nu se mai acorde aceste pensii speciale.

luni, 30 noiembrie 20201156
Comentarii

13repeat(29 noi 19:26)
campanie electorala pentru prostii care inca mai pun botul!!!!
26de ce va este frica nu scapati(29 noi 18:00)
Sa vezi ce va amana romanii la vot,o sa vedeti voi rezultate... Ce ati promis si ce cacat faceti.Cred ca suntem tinuti in casa nu de pandemie, cat va este frica sa nu iasa lumea in strada.Fara locuri de munca,fara somaj fara hrana ,fara bani,fara caldura.Voi vota orice numai voi... NU.
13Jean(29 noi 17:44)
Dar un bot in pwlla cand da?
03@replica(29 noi 15:30)
Da FATALA..Copy-paste stiripesurse.. Ziaristi lui peste...
mai mult...Politică
25 ian 00:05PoliticăIohannis: Moştenirea lăsată de arhitecţii Unirii din 1859, temelia solidă pe care continuăm modernizarea României

Moştenirea lăsată de arhitecţii Unirii din 1859, deopotrivă instituţională şi simbolică, reprezintă temelia...165

25 ian 00:05PoliticăCîţu: Puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca naţiune, stă în unitatea noastră326
25 ian 00:05PoliticăOrban: Să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei infrastructură de transport conectată european319
25 ian 17:16PoliticăELEVII vor RECUPERA orele pierdute în PANDEMIE. Anunţul făcut de MINISTRUL Educaţiei

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că pregătirea remedială pentru recuperarea orelor pierdute de elevi...1012

25 ian 23:58PoliticăTraian Băsescu critică protestele bugetarilor: 'Nu sunt justificate'530
25 ian 00:03PoliticăDoliu în familia lui Vlad Voiculescu. Mesaj sfâșietor postat pe Facebook655
25 ian 00:00PoliticăAurescu: România sprijină operaţionalizarea completă a Autorităţii Europene a Muncii

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit pe directorul executiv al Autorităţii Europene a Muncii...152

25 ian 23:59PoliticăPrimarul din Iași, ATACAT cu iaurt de un protestatar, în Piața Unirii. VIDEO430
25 ian 00:00PoliticăMinistrul Energiei este 'ușor nemulțumit' de noul ordin al ANRE: Vom vedea după ce vin facturile497
25 ian 00:00PoliticăBode: Nu tolerez nicio abatere de la lege

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunţă că s-a declanşat cercetarea prealabilă faţă de ofiţerul cu...624

25 ian 00:02PoliticăSURSE: Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban839
25 ian 15:43PoliticăCîţu: Păstrăm obiectivul de a vaccina 10,4 milioane de români până la finalul lui septembrie445
Vremea
8.5°8.5° - 9.9° luni, 25 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 88%
Vânt: 11.53 m/s
Presiune: 1003 milibari

Loto
6/4912271593344
5/4031342137
joker403523192819
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 ian 00:05SportManchester United a învins Liverpool, scor 3-2, şi s-a calificat în optimile Cupei Angliei

Formaţia Manchester United s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Angliei, după ce a învins, duminică...223

25 ian 00:05SportFotbal: Răzvan Grădinaru a semnat pentru FC Viitorul

Mijlocaşul Răzvan Grădinaru a semnat, duminică, un contract cu echipa de fotbal FC Viitorul Constanţa, a anunţat...257

25 ian 00:13SportCupa Angliei: Manchester City s-a calificat în optimi, după ce a fost condusă de o echipă din liga a patra

Formaţia Manchester City s-a calificat, în optimile de finală ale Cupei Angliei, după ce a trecut în 16-imi de...385

25 ian 00:15SportLadislau Boloni, victorie în campionatul Greciei - Panathinaikos vs OFI Creta 2-0

Formaţia Panathinaikos, antrenată de Ladislau Boloni, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa OFI Creta,...376

Local
25 ian 23:54LocalCovid-19 la Constanța: 482 de teste realizate și 2.983 de persoane aflate în carantină la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 29.284 de persoane...323

25 ian 23:55LocalCampania de vaccinare anti-COVID-19: Peste 27.000 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost...286

25 ian 23:55LocalIncendiu în Valu lui Traian. Un autoturism a LUAT FOC. Video

487

24 ian 16:30LocalConsilierii locali municipali, CONVOCAȚI într-o nouă ȘEDINȚĂ

Vergil Chițac a convocat Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, vineri, 29 ianuarie 2021,...1244

24 ian 16:29LocalMedicul Virgil Musta: Vaccinul anti-Covid are o singură contraindicație categorică

Medicul Virgil Musta susține că vaccinul împotriva Covid-19 poate fi făcut de majoritatea persoanelor, dar serul nu...2935

25 ian 23:54LocalCât de bogată este Diana Șoșoacă? Declarația de avere a senatoarei AUR nu arată rău deloc

Senatoarea AUR Diana Șoșoacă are, potrivit declarației de avere, trei locuințe, o casă de vacanță și 4...441

25 ian 23:55LocalVergil Chițac, mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a transmis mesaj cu ocazia celebrării pe 24 ianuarie, a Unirii...391

25 ian 23:56LocalINCIDENȚA cazurilor de COVID din municipiu a ajuns la 2,65

Potrivit informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Constanța, duminică, 24 ianuarie, incidența la...914

25 ian 23:56LocalPolițiștii locali, razii la terasele constănțene

737

Politică
25 ian 00:00PoliticăAurescu: România sprijină operaţionalizarea completă a Autorităţii Europene a Muncii

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit pe directorul executiv al Autorităţii Europene a Muncii...152

25 ian 23:59PoliticăPrimarul din Iași, ATACAT cu iaurt de un protestatar, în Piața Unirii. VIDEO

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost atacat de un protestatar cu iaurt, în Piața Unirii, la Ziua Unirii...430

25 ian 00:00PoliticăMinistrul Energiei este 'ușor nemulțumit' de noul ordin al ANRE: Vom vedea după ce vin facturile

497

25 ian 00:00PoliticăBode: Nu tolerez nicio abatere de la lege

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunţă că s-a declanşat cercetarea prealabilă faţă de ofiţerul cu...624

25 ian 00:02PoliticăSURSE: Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban

Rareș Bogdan, prim-vicerepreședintele PNL, i-a cerut demisia lui Ludovic Orban din funcția de președinte al PNL....839

25 ian 15:43PoliticăCîţu: Păstrăm obiectivul de a vaccina 10,4 milioane de români până la finalul lui septembrie

445

Interviuri
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video

1 ianuarie 2021 a adus cu sine liberalizarea completă a pieței de electricitate. Însă câți dintre consumatori...1898

12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1898

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

4751

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3905

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3434

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

3360

Monden
25 ian 00:00MondenDorian Popa dă cărțile pe față: 'Fac lejer 100.000 de euro pe lună'

Dorian Popa a relatat, în premieră, câți bani câștigă lunar din YouTube! Vedeta de la Antena 1, care ar și un...203

25 ian 00:00MondenUn documentar despre cazul tutelei cântăreţei Britney Spears, realizat de New York Times

Un documentar despre cazul tutelei cântăreţei Britney Spears, realizat de New York Times, va fi lansat la începutul...158

25 ian 00:00MondenCelebrul Carnaval de la Rio a fost anulat în 2021 din cauza pandemiei de COVID-19

145

25 ian 00:00MondenA murit actriţa Mira Furlan, cunoscută din seriile „Lost“ şi „Babylon 5“

Actriţa Mira Furlan, cunoscută în special datorită rolurilor interpretate în serialele ''Lost'' şi ''Babylon 5'',...161

25 ian 11:21MondenPremiera noului film din seria James Bond, "No Time To Die", amânată din nou

Lansarea noului film din seria James Bond, "No Time To Die", a fost din nou amânată, cea de-a 25-a peliculă avându-l...150

25 ian 00:00MondenMichelle Pfeiffer o va interpreta pe Betty Ford într-un serial dedicat fostelor prime doamne de la Casa Albă

157

Mapamond
25 ian 00:00MapamondMagnatul franco-israelian Beny Steinmetz condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în Elveţia

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, condamnat în decembrie în România, în contumacie, la cinci ani de închisoare...163

25 ian 00:00MapamondUcraina: Patru arestări după incendiul soldat cu victime dintr-un cămin de bătrâni

Autorităţile ucrainene au anunţat vineri reţinerea a patru persoane după incendiul care s-a soldat joi cu 15 morţi...162

25 ian 00:00MapamondPolemică în Spania după vaccinarea unor militari şi oameni politici, deşi nu erau din categorii prioritare

158

Sănătate
25 ian 00:00SănătateSalate ușoare pentru prânzul servit la birou

Te-ai săturat să constați că silueta și starea ta generală au de suferit de pe urmă faptului că îți comanzi...149

25 ian 22:22SănătateFulgii de ovăz: beneficii și rețete de mic dejun

Fulgii de ovăz sunt recomandați de majoritatea nutriționiștilor, mai ales pentru prima masă a zilei. Ușor de...152

25 ian 00:00SănătateFriteuza cu aer cald (air fryer), o modalitate sănătoasă de a găti?

146

25 ian 00:00SănătatePoziții de dormit: avantaje și dezavantaje

Poziția de dormit e importantă mai ales dacă suferi de anumite afecțiuni. Iată care sunt cele mai bune și cele mai...159

25 ian 00:00SănătateCare este adevărul despre "burta de bere"

"Burta de bere" este una dintre cele mai mari probleme ale bărbaților. Așadar, este bine de știut dacă este...159

25 ian 00:00SănătateCâte calorii ar trebui să consumi pe zi?

Atunci când o persoană începe un regim alimentar, de slăbire sau de îngrășare, abordează, de regulă, una din...155

25 ian 00:00Sănătate7 nutrienți esențiali pentru piele și păr

Un păr bogat și strălucitor, împreună cu o pielea luminoasă și fermă, sunt semne vizibile ale frumuseții...153

25 ian 00:00Sănătate11 obiceiuri care dăunează vieții sexuale

O viață sexuală nefericită sau în impas nu apare mereu după ani de relație. Adesea, anumiți factori pot...166

25 ian 00:00SănătateMierea cu scorțișoară fac minuni împreună: 5 probleme de care te scapă

152

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT