REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.3° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Lui Marian Turbatu i s-a pus pata pe un avocat din Constanța, zice că a încălcat secretul profesional

Lui Marian Turbatu i s-a pus pata pe un avocat din Constanța, zice că a încălcat secretul profesional

Ana Maria LIPAN 6 martie 2023 | 00:00 9195

Afaceristul Marian Turbatu, cunoscut de public drept denunțătorul lui Nicușor Constantinescu, poate fi considerat un adevărat procesoman. Printre numeroasele dosare pe care acesta le are la activ se numără și o speță în care sunt vizați Baroul Constanța, Consiliul Baroului și avocatul Răzvan Beșe. Cel din urmă l-a reprezentat în trecut pe fostul partener de afaceri al lui Turbatu, Hermann Teut Jan. Turbatul îl acuză pe avocat de înțelegeri frauduloase cu cei ce au dat în judecată Sc Neg New Energy Grup, firmă unde era asociat alături de cetățeanul german. Acesta susține că Beșe i-a ajutat pe avocații reclamanților să își facă strategii, fapt ce în final a condus la câștigarea procesului. Înverșunarea lui Turbatu e cel puțin bizară, având în vedere că în trecut s-a iscat un întreg scandal, ce a culminat cu mai multe dosare, după ce Ștefan Simion și Herman Teut Jan, au încercat să-l scoată pe acesta și pe fratele său din firma.

Lui Marian Turbatu i s-a pus pata pe un avocat din Constanta, zice ca a incalcat secretul profesionalMarian Turbatu

Marin Turbatu nu se dezminte de obiceiurile sale. Acesta figurează în numeroase dosare, în special în calitate de reclamat. Printre acestea, se numără unul înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, pe secția de contencios administrat și fiscal, prin intermediul căruia Turbatu cheamă în judecată chiar Baroul Constanța, Consiliul Baroului Constanța și pe avocatul Răzvan Beșe. Rădăcina problemei ar fi, conform argumentelor aduse de Turbatu în instanță, nerespectarea, de către Beșe, în calitate de avocat al partenerului său, a secretului profesional. Speța e un pic mai complexă. Avocatul ar fi reprezentat părți cu interese contrare și ar fi încasat, în aceleași timp, bani de la asociatul firmei Sc Neg New Energy Grup, într-un dosar în care cel din urmă și clientul lui Beșe erau ambii pârâți, sens în care a apreciat ca acesta a trădat secretul mandatului.

Turbatu a înaintat în trecut o plângere împotriva lui Beșe, prin care cerea sancționarea acestuia, către Baroul Constanța, ce a fost soluționată ca inadmisibilă. Acesta nu s-a dat bătut însă, continuând prin a se adresa Tribunalului Constanța, care i-a respins cererea. A urmat recursul, înregistrat pe rolul Curții de Apel, următoare ședință fiind programată pe 6 martie a.c..

Lui Marian Turbatu i s-a pus pata pe un avocat din Constanta, zice ca a incalcat secretul profesionalcaptură de pe minuta instanței

Cine este Marian Turbatu

Marian Turbatu este român la origini, însă locuiește în Berlin, fiind cetățean german. Alături de fratele său, Richard Turbatu, și de Hermann Jan Teut (care a preluat acțiunile) şi Ștefan Simon, a înființat, în 2004, SC NEG New Energy Grup. Sediul societății a fost mutat la Constanța în 2006. Însă, pe parcurs au început neînțelegerile dintre asociați, Herman Jan Teut și Ștefan Simion încercând să-i scoată din firmă pe frații Turbatu. Au fost înregistrate pe rolul instanțelor mai multe procese, la mijloc fiind vorba de transferuri bancare suspecte, registre de plăţi şi încasări, contracte ilicite și/sau simulate. Mai exact, Jan Hermann Teut (cetăţean german) a intrat în societatea mai sus menționată prin preluarea părţilor sociale deţinute de Romică Stelian Merăuţă, de 41 de ani, din Ştefăneşti- Argeş). Ulterior, între nemţi au intervenit neînţelegerile, fraţii Turbatu şi Teut dându-se reciproc în judecată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se mai fac intelegeri intre avocati, pe la spate. Asa a patit si omul asta si multi altii.
0
0
Replica ziar ce santajisti si spagari ce scriu la comanda sa va ia DICOT-ul
7
0
M ar interesa prea mult cazul Turbatu.Ce vreau să zic,este ca într adevăr între avocați se fac înțelegeri fără știrea celor ce i plătesc.Ei de fapt sunt colegi și de multe ori au interese comune.Asa ca...
14
2
Cursuri intensive la Auchan ,de casier , diploma se da odata cu bonul de casa !
3
3
Acest Turbatu chiar este nebun. Nu vorbeste cu fratele lui, are procese cu fostii parteneri, cu avocatii, cu oricine nu ii canta lui in struna... Turbat!
15
2

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468