Lui Stelian Tocia îi trebuie permis de conducere în pușcărie? A dat în judecată Poliția, că l-a lăsat pieton 90 de zile
Lui Stelian Tocia îi trebuie permis de conducere în pușcărie? A dat în judecată Poliția, că l-a lăsat pieton 90 de zile
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAfaceristul Stelian Tocia se află încarcerat în penitenciar după ce în decembrie, anul trecut a fost condamnat, definitiv, la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru contrabandă de țigări. Colecționar de dosar, atât penale cât și civile, Tocia s-a luat la trântă cu IPJ Călărași după ce a fost prins, în 2023, de polițiștii rutieri, circulând cu peste 141 de km la ore într-o zonă unde limita este 90 de km, motiv pentru care s-a ales cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce, pe o perioadă de 90 de zile. A contestat procesul verbal de contravenție, iar cu două zile înainte să mai fie o nouă condamnare, de 10 ani și 4 luni, într-un alt dosar în care a fost judecat pentru că a condus un autovehicul neînmatriculat, adică pe 13 decembrie, i-a fost respinsă cererea. Deși avea permisul suspendat, Tocia a continuat să conducă, iar câteva luni mai târziu a provocat un accident rutier. Revenind, din pușcărie, contrabandistul a formulat apel, pe 18 februarie. Oare la ce i-o trebui permisul de conducere în pușcărie?!
În 2023, Stelian Tocia s-a luat la trântă cu IPJ Călărași, după ce Poliția Rutieră l-a lăsat pieton pentru 90 de zile. În luna mai, aflându-se în misiune, un polițist de la Rutieră a acționat în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor montată pe autospeciala de poliție MAI 46525. Radarul depistase pe DN21 un autoturism marca Toyota circulând cu viteza de 141 km/h în afara localităţii, în zona de limitare a vitezei la 90 km/h, condus de Stelian Tocia. Afaceristul a fost sancţionat cu 9 puncte amendă contravenţională în valoare de 1.305 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
A contestat procesul verbal de contravenție, iar pe 13 decembrie, Judecătoria Călărași i-a respins cererea. Decizia a fost pronunțată cu două zile înainte ca Tocia să mai bifeze o condamnare, și anume de 10 ani și 4 luni, după ce a condus un autovehicul neînmatriculat.
Dată fiind situația, logic ar fi fost ca Tocia să se resemneze, având în vedere că nu-l mai ajută, în situația actuală, permisul de conducere. Însă, nu! Contrabandistul a contestat decizia Judecătoriei Călărași pe 18 februarie a.c.. Cel mai probabil, apelul va fi respins, însă ne întrebăm: ce-o vrea să facă cu permisul de conducere în pușcărie?
Colecționar de dosare penale!
Reamintim că, în februarie 2024, Tocia a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru contrabandă cu țigări. Iar în 15 decembrie 2024, a fost condamnat la 10 ani și 4 luni în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive un autoturism neînmatriculat, iar la aproape două luni distanță, deși avea permisul suspendat, ar fi provocat un accident rutier în Constanța, în urma căruia o persoană a fost rănită, și ar fi fugit.
Pe 18 octombrie 2024, în jurul orei 18:00, Stelian Tocia aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, a condus pe DN38 în localitatea Agigea, autoturismul marca Maseratti, neînmatriculat, pe care a montat plăcuțele cu numărul de înmatriculare care au aparținut autoturismului Opel, acest număr de înmatriculare fiind radiat din circulație la data de 28.01.2014.

S-a mai reţinut că la data de 06.12.2023, în jurul orei 18:37, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, a condus autoturismul marca Toyota pe str. Labirint și str. Th. Burada din mun. Constanța, iar la intersecția cu Șos. Mangaliei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală ușoară a unei persoane și ulterior a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Trimis în judecată de DNA!
Menționăm că Tocia se pregătește să primească o nouă condamnare, într-un dosar instrumentat de DNA Constanța. În cursul anului 2023, acesta împreună cu alți trei complici inculpați ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 - 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii“ și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective fără a deține documente de proveniență ale acestora.
Banii respectivi urmau să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă“ părăsea incinta portului. Pentru a crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri (limonadă) care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale. Anul trecut, cu toții au fost trimiți în judecată, dosarul aflându-se în Camera Preliminară.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




