REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Luka Modric și-a lansat autobiografia în Croaţia

Luka Modric și-a lansat autobiografia în Croaţia

Replica API 5 noiembrie 2019 | 00:00 256

Volumul autobiografic al lui Luka Modric (Real Madrid), câştigătorul celor mai importante distincţii din 2018, The Best şi Balonul de Aur, a fost lansat luni în librăriile din Croaţia cu titlul ''Moja igra'' ("Jocul meu"), relatează EFE.

Mijlocaşul croat, vicecampion mondial şi căpitan al selecţionatei Croaţiei, îşi povesteşte în limba maternă viaţa din copilărie şi până la apogeul carierei sale.

''Cu coechipierii mei de la Real Madrid şi de la selecţionata Croaţiei mi-am realizat toate visele din fotbal pe care le aveam de copil. Şi mai mult decât atât'', a scris Modric în cartea sa.

Drumul croatului către vârf nu a fost simplu, autobiografia trecând în revistă tragediile personale trăite în război şi primele decepţii când a fost respins de cluburile de juniori din cauza fizicului său fragil. Un capitol întreg este dedicat bunicului său Luka, pe care l-a adorat şi alături de care şi-a petrecut mare parte din copilăria sa pe muntele Velebit, înainte de a fi secerat în faţa casei sale de gloanţele paramilitarilor sârbi în 1991. L-a avut în minte când a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2018 din Rusia.

''Înainte să cobor de pe podium, ca un fulger mi-a trecut prin minte amintirea bunicului meu Luka. Cât de fericit şi de mândru s-ar fi simţit el dacă ar fi putut trăi această zi în care mi s-au împlinit visele'', a scris Modric.

Prima ediţie a ''Jocului meu'' a fost lansată în 70.000 de exemplare cu un preţ unitar de 129 kuna (17 euro) şi a fost publicată de editura Znanje şi de agenţia literară ''Corto Literary''.

Prefaţa cărţii a fost semnată de Alex Ferguson, fostul antrenor al lui Manchester United, şi de fostul mare jucător croat Zvonimir Boban. Modric a fost ajutat de jurnalistul croat Robert Matteoni, iar cartea conţine 60 fotografii inedite, din arhiva personală a croatului, dar şi din arhiva federaţiei croate şi a clubului Real Madrid.

Prezentarea oficială a volumului este programată pe 18 noiembrie la Zagreb, cu participarea lui Modric.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272