REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Luni încep lucrările la cartierul social Henri Coandă

Luni încep lucrările la cartierul social Henri Coandă

Replica API 31 martie 2012 | 00:00 116

Dacă primele 1.000 de locuinţe sociale din cadrul proiectului "Henri Coandă", iniţiat de primarul Radu Ştefan Mazăre, sunt pe punctul de a fi inaugurate, iată că urmează să fie demarate lucrările şi în cazul celorlalte 2.016 de locuinţe. Acestea vor avea ca start ziua de luni, 2 aprilie a.c., ora 13.30, pe strada Zmeurei nr. 3, din zona Tomis Nord. Reamintim că valoarea proiectului este de circa opt milioane de euro cu termen de execuţie până în 2013. Amplasat pe un teren de aproximativ 6 hectare, campusul social este destinat cazurilor sociale. Pentru a avea acces la locuinţele sociale, candidaţii trebuie să nu deţină teren intravilan sau agricol şi nici autoturism. În cadrul programului au prioritate persoanele cu handicap sau evacuate din casele retrocedate, dar şi tinerii care au împlinit 18 ani şi au părăsit instituţiile de ocrotire, pensionarii, veteranii şi văduvele de război şi persoanele cu situaţii familiale deosebite. Va fi luată în consideraţie şi situaţia materială a solicitanţilor unei locuinţe sociale. Solicitanţii care vor obţine maximum de puncte, adică 20, vor fi cei care au un venit lunar este cuprins între 0 şi 125 de lei. 15 puncte vor primi familiile cu venituri de până în 250 de lei. Trei puncte vor primi familiile care au venituri lunare cuprinse între 401 şi 700 de lei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272