REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Macaulay Culkin, un destin plin de abuzuri, droguri şi o iubire imposibilă

Macaulay Culkin, un destin plin de abuzuri, droguri şi o iubire imposibilă

Replica API 29 august 2020 | 00:00 1370

Copilul teribil din Singur Acasă s-a maturizat şi a încercat să lase în urmă atât rolul care l-a urmărit toată viaţa, cel al micuţului Kevin, cât şi viciile şi problemele care l-au răpus şi l-au transformat într-un paria al Hollywoodului.

Macaulay Culkin

Trecutul său sumbru şi povara unei celebrităţi dobândite la o vârstă atât de fragedă şi-au pus amprenta asupra lui Macaulay şi, după succesul obţinut în anii ’90, acesta se transforma într-un copil-problemă, un adolescent ce păşea în lumea drogurilor şi, mai apoi, într-un adult care ajunsese să cheltuiască 6000 de euro pe lună pentru a-şi procura heroină. Totul a început în 2004, când a fost arestat pentru deţinerea unor cantităţi mari de droguri şi produse interzise precum xanax şi clonazepam.

Intervievat adesea de presa internaţională, acesta nu regretă deciziile luate şi, mai mult, neagă unele lucruri speculate de către mass-media: “E OK ca oamenii să-mi poarte de grijă atunci când văd că fac lucruri stupide, dar nu am fost niciodată în situaţia de a plăti mii de euro pentru a-mi procura heroină sau orice altceva. M-am purtat ca un adevărat bolnav pentru a vedea până unde pot merge ziarele susţinând, în mod fals, că sunt preocupaţi de starea mea. Tot ce au făcut a fost să aibă vânzări pe cheltuiala mea”. Evident că nu l-ar fi ajutat cu nimic să recunoască actele sale ciudate, condamnate şi, nu în ultimul rând, ilegale, însă e greu să te uiţi în urmă şi să vezi cum viaţa ţi-a dat toate şansele şi tu le-ai cam ratat rând pe rând. Pe lângă faptul că tatăl lui l-a abuzat atât psihic, cât şi fizic, după cum chiar el povestea în 2018, o altă perioadă controversată a fost relaţia dubioasă de prietenie dintre el şi Michael Jackson, născută în urma filmărilor pentru clipul Black & White. Şi pe măsură ce suspiciunile legate de abuzurile asupra copiilor făcute de superstarul Michael Jackson apăreau în presă, Culkin para cu declaraţii care infirmau orice legătură sexuală între ei. Ba mai mult, după ce documentarul Finding Neverland, în care este spusă povestea abuzurilor lui Michael, a avut premiera, actorul a vrut să clarifice lucrurile, negând până în pânzele albe că el ar fi fost abuzat: “Voi începe prin a spune adevărul: nu mi-a făcut niciodată nimic. Nu l-am văzut niciodată făcând ceva de acest gen. Nu aş avea niciun motiv astăzi să neg. Tipul a murit. Dacă aş avea ceva de spus, aş face-o fără niciun fel de problemă. Dar nu, nu s-a întâmplat nimic de acest gen”, declara el pentru revista Esquire. Culkin, care este şi naşul de botez al fiicei lui Michael, Paris Jackson, a avut şi o viaţă amoroasă sacrificată tot pe altarul viciilor. Căsătorit la doar 18 ani, în 1998, cu Rachel Miner, o tânără actriţă ajunsă, ulterior pe Broadway, cei doi s-au separat în 2000 şi au divorţat în 2002. În anul divorţului, Culkin începea o relaţie cu actuala soţie a lui Ashton Kutcher, Mila Kunis.

Macaulay Culkin şi Mila Kunis

Relaţia lor a durat opt ani, dar se pare că dorinţa lui de a rămâne în New York, dorinţa ei de a se stabili în L.A., pentru a avea cât mai multe proiecte cinematografice şi, peste asta, dependenţa lui de droguri a dus la finalul poveştii de iubire, care, de altfel, rămâne cea mai importantă relaţie a lui. “A fost oribil. La 20 de ani eram un idiot, sunt primul care recunoaşte. Eu am fost cel care a stricat totul”, povestea el, cu regret, despre despărţirea de cea care a fost iubirea vieţii lui, Mila Kunis. În 2013, actorul s-a mutat la Paris, iar din 2017 a început o relaţie cu vedeta Disney, Brenda Song.

Brenda Song

Viaţa de familie a fost şi ea greu încercată, căci abuzul din copilărie şi-a pus amprenta şi pe viaţa surorii lui vitrege, Jennifer Adamson, care a murit de o supradoză în 2000. O altă dramă îl lovea în 2008, când cealaltă soră, Dakota, deceda într-un accident de maşină. Acum, la 40 de ani, Macaulay Culkin declară că tot ce îşi doreşte este să aibă un copil cu Brenda şi să îşi găsească echilibrul, scrie okmagazine.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272