Macron: Războiul din Ucraina va dura. Trebuie să ne pregătim pentru întreruperea totală a gazului rusesc
Macron: Războiul din Ucraina va dura. Trebuie să ne pregătim pentru întreruperea totală a gazului rusesc
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi că războiul din Ucraina „va dura” şi că francezii trebuie să se pregătească pentru întreruperea totală a livrărilor de gaz rusesc, de care Moscova se foloseşte ca de o „armă de război”, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Trebuie să ne pregătim cu toţii pentru că războiul va dura. Vara şi începutul toamnei vor fi, fără îndoială, foarte dure”, a declarat şeful statului francez, în primul său interviu televizat din cel de-al doilea mandat al său, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.
În condiţiile în care războiul din Ucraina afectează creşterea economică şi alimentează o explozie a preţurilor energiei şi produselor alimentare, „trebuie să ne pregătim să ne descurcăm fără gazul rusesc”, a atenţionat Macron, anunţând că statul francez va elabora un „plan de sobrietate” energetică.
Mai devreme în timpul zile de joi, preşedintele Macron a asistat sub un soare strălucitor la parada militară de 14 iulie, într-un context strategic marcat de revenirea războiului în Europa.
În total, circa 6.300 de persoane au mărşăluit în acest an în faţa unei mulţimi adunate de-a lungul traseului. Spectacolul a mobilizat 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate.
Parada militară s-a deschis cu drapelele celor nouă ţări străine invitate, majoritatea vecine Rusiei sau Ucrainei: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România.
Trupe franceze, recent desfăşurate pe flancul estic al Europei, au urmat imediat după.
Franţa şi-a întărit substanţial misiunile de reasigurare de la începutul războiului din Ucraina. Circa 500 de soldaţi francezi au fost trimişi de urgenţă la sfârşitul lui februarie în România, în cadrul NATO, iar Parisul s-a declarat gata să-şi majoreze contingentul dacă va fi necesar.
Franţa participă de asemenea la misiuni de reasigurare terestră şi aeriană în Estonia, iar avioanele sale de luptă Rafale contribuie la protejarea spaţiului aerian polonez. Potrivit digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
11.3° Constanța 





.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)







