REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Mădălin, băieţelul dispărut de 15 zile în Sălaj, este de negăsit. Părinţii cred că fiul lor a fost furat

Mădălin, băieţelul dispărut de 15 zile în Sălaj, este de negăsit. Părinţii cred că fiul lor a fost furat

Andreea CONSTANTIN 13 septembrie 2025 | 12:10 571

Este alertă maximă în Sălaj, după dispariţia lui Mădălin. De două săptămâni, copilul bolnav de epilepsie a dispărut din curtea casei. Tot de atunci, căutările continuă zi şi noapte. Poliţişti, voluntari şi membrii familiei îl caută neîncetat prin toate locurile posibile şi speră la o minune. 

Madalin, baietelul disparut de 15 zile in Salaj, este de negasit. Parintii cred ca fiul lor a fost furat

Deși au trecut două săptămâni de la dispariția băiatului, până în acest moment polițiștii nu au reușit să afle nici măcar cel mai mic indiciu, motiv pentru care nu este exclusă nicio variantă, mai ales că părinții lui cred că băiatul ar fi fost furat.

Mădălin e dispărut de 15 zile

Acesta are și probleme motorii, deci nu putea să meargă foarte departe. Încă din 30 august, atunci când Mădălin a dispărut din curtea casei, este căutat neîncetat de polițiști, jandarmi, dar și de voluntari. Au fost periate toate zonele cu vegetație înaltă, toate zonele împădurite. A fost căutat prin fântâni, dar și pe sub poduri din comuna Someș-Odorhei, dar parcă a intrat în pământ.

La căutări au fost duși inclusiv câinii de urmă special antrenați, atât pentru căutarea persoanelor vii, dar și pentru căutarea cadavrelor. În unele nopți a fost folosit inclusiv un elicopter dotat cu o cameră cu termoviziune, dar nu au reușit să îi dea de urmă.

Nou un mesaj RO-Alert pentru găsirea băiatului din Sălaj

Ieri, a fost emis din nou un mesaj RO-Alert cu semnalmentele băiatului, nu doar în județul Sălaj, ci și în alte județe din țară, iar căutărilor li s-au alăturat și specialiști criminaliști de la IGPR, de la București, practic cei mai buni pe care îi are poliția română. 

Băiatul este bolnav de epilepsie, iar pentru a nu i se declanșa o criză, lua tratament de trei ori pe zi, tratament pe care nu îl are asupra lui.

Toți cei care au informații despre acesta sau care l-ar fi văzut pe undeva, sunt rugați să sune la 112, potrivit observatornews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere