REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Mar., 22 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7590
16.9° Constanța Marți, 22 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7590
 

Mădălin Voicu, reacție fermă despre legea căsătoriilor: „Sub 16 ani nu există așa ceva! Pot fi iubiți, dar fără oficializare“

Mădălin Voicu, reacție fermă despre legea căsătoriilor: „Sub 16 ani nu există așa ceva! Pot fi iubiți, dar fără oficializare“

Ana-Maria MOCANU 22 septembrie 2026 | 00:00 91

Parlamentul României a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care căsătoriile și conviețuirile forțate vor fi incriminate, cu pedepse mai mari, atunci când victimele sunt minori. Fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, în cazul minorilor cu vârsta sub 16 ani. Reporterii Replica, au discutat cu Mădălin Voicu, subsecretar de Stat în Ministerul Culturii, care a criticat orice tentativă de recunoaștere a căsătoriilor în rândul minorilor și a cerut o conștientizare publică puternică a acestei probleme.

Madalin Voicu, reactie ferma despre legea casatoriilor: „Sub 16 ani nu exista asa ceva! Pot fi iubiti, dar fara oficializare“Mădălin Voicu, Regele Cioabă

Discuțiile din spațiul public privind protecția minorilor și combaterea fenomenului căsătoriilor timpurii au luat amploare în ultima perioadă. Legea din 16 septembrie vine să tranșeze o problemă sensibilă, eliminând portițele legale prin care minorii puteau fi uniți oficial în fața legii înainte de împlinirea vârstei majoratului. Fapta o să fie pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, în cazul minorilor cu vârsta sub 16 ani.

Mădălin Voicu este un politician român de etnie romă, ocupă funcția de Subsecretar de Stat în Ministerul Culturii si are profesia de dirijor și violonist. Actualul oficial în Ministerul Culturii a oferit o poziție tranșantă cu privire la modificările legislative din 16 septembrie. Acesta susține că relațiile firești de prietenie dintre adolescenți nu trebuie sub nicio formă confundate cu actul oficial al căsătoriei la vârste fragede: „Copiii să fie prieteni, nu căsătoriți“. Mădălin Voicu pledează pentru păstrarea unei normalități specifice vârstei și refuză categoric ideea ca instituția căsătoriei să fie aplicată celor care nu au atins maturitatea legală și emoțională: „Am o părere extrem de echilibrată: toți copiii, chiar dacă sunt minori, trebuie să fie prieteni, să aibă o relație firească și normală. În niciun caz nu poate fi vorba despre căsătorie. Aceasta este o chestiune care trebuie explicată, trebuie spusă clar!“

Madalin Voicu, reactie ferma despre legea casatoriilor: „Sub 16 ani nu exista asa ceva! Pot fi iubiti, dar fara oficializare“Mădălin Voicu

Poți să fii prieten, iubit dar să nu fie oficializată această legătură

Întrebat despre cum ar trebui gestionate situațiile în care minorii invocă sentimente sau tradiții, Voicu a explicat că statutul de parteneri nu implică și nu trebuie să primească recunoaștere oficială din partea statului. Acesta a subliniat că sub vârsta de 16 ani o asemenea discuție este complet exclusă, iar intervalul 14-16 ani trebuie tratat cu aceeași fermitate: „Sub 14 ani nu există nicio formă de căsătorie oficializată. Că au 14 sau 16 ani, nu contează și nu înțeleg de ce s-ar pune problema altfel. Dacă o fac de formă, în sensul că sunt îndrăgostiți, nu trebuie să existe o oficializare sau o confirmare a căsătoriei sub 16 ani. Poți să fii prieten, amic, iubit, dar nu în condițiile în care să fie oficializată această legătură.“

Dorin Cioabă, „regele romilor“, are altă părere

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, s-a declarat profund revoltat de noua lege adoptată de Parlament care pedepsește căsătoriile aranjate între minori, numind-o „o veste tristă în comunitate“. Acesta își exprimă îngrijorarea că măsura va duce la desființarea căsătoriilor tradiționale și consideră totodată că aplicarea ei va fi extrem de dificilă pentru procurori. 

Madalin Voicu, reactie ferma despre legea casatoriilor: „Sub 16 ani nu exista asa ceva! Pot fi iubiti, dar fara oficializare“Regele Cioabă

Rămâne de văzut în ce măsură noile rigori legislative din septembrie vor reuși să schimbe mentalitățile din comunitățile vulnerabile. Dacă aplicarea legii va fi una strictă, fenomenul căsătoriilor timpurii din România ar putea înregistra o scădere semnificativă în perioada următoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere