MADR face o listă neagră cu fermierii care nu sunt activi şi nu vor mai primi plăţi directe
MADR face o listă neagră cu fermierii care nu sunt activi şi nu vor mai primi plăţi directe
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFermierii care nu fac parte din categoria celor activi vor fi incluşi pe o listă neagră şi nu vor mai beneficia de plăţi directe, a declarat, miercuri, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la un seminar de specialitate."Se introduce un nou concept, conceptul de fermier activ, astfel încât nu mai pot beneficia de plăţi directe decât acei fermieri care înregistrează şi lucrează în agricultură. Exemple sunt numeroase, consiliile locale, aeroportul nu ştiu care din Bucureşti sau din alte zone care până acum cel puţin pe pajişti, pe administrarea corectă în bune condiţii agricole şi de mediu a pajiştilor primeau aceste plăţi directe. Ne mai fiind fermieri activi, şi vom avea o listă neagră, să îi spunem aşa, de instituţii, de categorii care nu vor mai putea primi plăţile pe suprafaţă. Nu este o categorie foarte mare astfel încât să creeze probleme. Mai mult acest lucru cred că aduce avantaje pentru cei care lucrează în agricultură", a spus Daniel Constantin, conform economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News