REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

MAE: România va livra medicamente către Republica Moldova, în contextul COVID-19

MAE: România va livra medicamente către Republica Moldova, în contextul COVID-19

Replica API 16 martie 2020 | 00:00 750

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Sănătăţii informează că autorităţile române vor da curs solicitării adresate pe canale diplomatice de către Republica Moldova privind autorizarea livrării unor medicamente care pot fi achiziţionate din România pentru asigurarea cu necesarul medicamentos a instituţiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova, în contextul sistării exportului de medicamente din România după instituirea codului roşu de risc de infecţie cu noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat MAE, această măsură este posibilă deoarece Ordinul Ministrului Sănătăţii 428/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale şi materialele sanitare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-COV-2, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, precum şi a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) permite exceptarea livrării în afara teritoriului României a medicamentelor fabricate de producătorii din România destinate altor pieţe din afara teritoriului României, precum şi a medicamentelor care tranzitează teritoriul României fiind destinate altor pieţe.

Prin această măsură decisă de autorităţile române, România urmăreşte, de o manieră prioritară, să acorde sprijin direct cetăţenilor Republicii Moldova.

"România a fost şi este mereu alături de cetăţenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relaţiei speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie şi cultură, şi fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova", precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212