REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Magistraţii au decis: Zglobiu va fi internat la Palazu Mare

Magistraţii au decis: Zglobiu va fi internat la Palazu Mare

Replica API 30 mai 2014 | 00:00 123

7 zile

7 zile

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 28 mai, cu privire la internarea nevoluntară a lui Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

"Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 184 alin. 11 C.proc.pen. dispune internarea medicală nevoluntară a suspectului Zglobiu Adrian, în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa, pe o durată de 7 zile. În baza art. 184 alin. 22 C.proc.pen. dispune încunoştinţarea Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa. În baza art. 272 C.proc.pen. onorariul pentru apărătorul din oficiu desemnat în baza delegaţiei seria AV nr. 3099 din 28.05.2014, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare", potrivit portalului instanţelor de judecată.

Cererea procurorilor a venit în urma gestului lui Adrian Zglobiu, şi anume de a se tăia pe trup cu un cuţit. Totul a început încă de marţi, 27 mai, când anchetatorii au spus că internarea la Palazu Mare se va face cu acordul inculpatului. Astfel, în dimineaţa de miercuri, 28 mai, în jurul orelor 10.00, oamenii legii au mers la domiciliul lui Zglobiu, situat pe strada Oltului, din zona Icil, pentru a-l conduce la Serviciul de Medicină Legală. La vederea poliţiştilor, Adrian a fugit în spatele casei şi a început să se taie cu un cuţit pe abdomen, gât şi braţe. Din fericire, omul legii aflat la faţa locului a intervenit prompt, i-a smuls cuţitul din mână, astfel victima nu a reuşit decât să-şi provoace nişte răni superficiale, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Menţionăm că, în cursul zilei de duminică, 25 mai, şeful statului a depus plângere, la Parchetul Tribunalului Constanţa, pe numele acestuia, pentru ultraj. Auzind cele petrecute, primarul Constanţei a spus că îi este milă de el şi ar vrea să-l ajute. Reamintim că Adrian Zglobiu l-a scuipat pe Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe Nava Şcoală Mircea, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa. Bărbatul a fost reţinut, iar apoi pus în libertate duminică seară, după expirarea ordonanţei de reţinere valabilă pentri 24 de ore, fiind cercetat în libertate pentru ultraj, loviri şi alte violenţe.

Liliana CHIRU

Vezi şi:

LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212