REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Magistraţii au respins contestaţia presupuşilor criminali de la Cuza Vodă

Magistraţii au respins contestaţia presupuşilor criminali de la Cuza Vodă

Replica API 2 mai 2014 | 00:00 79

Tribunalul Constanţa a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul celor doi presupuşi criminali de la Cuza Vodă, pe 29 aprilie, dar ei au depus contestaţie, ce le-a fost repinsă pe 1 mai de Curtea de Apel Constanţa. Prin urmare, inculpaţii rămân în arest. Vorbim despre Ştefan şi Ion Cristea, implicaţi în oribila crimă de la Cuza Vodă. Menţionăm că familia Cristea locuieşte în cartierul Ali Baba din Medgidia şi are afaceri cu flori, iar unii dintre membri chiar au antecedente penale. Reamintim că scene de groază au pus stăpânire pe strada Medgidiei din Cuza Vodă. Două grupuri s-au luat la harţă, urmând un adevărat măcel. S-au bătut cu răngi şi topoare, iar Florin Bonea, din Mihail Kogălniceanu, a fost călcat de maşina grupului rival, fiind prins între un gard şi autovehicul, după care a fost înjunghiat, el pierzându-şi viaţa în drum spre spital. Aceeaşi soartă a fost pe cale s-o aibă şi fratele lui, Alexandru Bonea, care spune că s-a baricadat în maşină şi astfel a putut scăpa cu viaţă. Din câte se pare, la mijloc a fost un conflict mai vechi, petrecut în urmă cu aproximativ o lună de zile, când Florin Bonea i-a luat apărarea cumnatei lui, în aceeaşi discotecă, ea fiind agresată de un membru al familiei Cristea. La acea dată, respectivii l-au ameninţat că-l vor omorî. Aşa s-a şi întâmplat. Când au auzit că a venit în discotecă, l-au urmat şi l-au chemat până afară, de aici începând totul. Bonea, în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea doi copii, de 8, respectiv 14 ani. Anul acesta, participând cu armăsarul propriu la tradiţionalul Botez al Cailor, eveniment care se derulează de 17 ani în localitatea Mihail Kogălniceanu, Bonea fusese desemnat câştigător al secţiunii viteză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212