REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
11.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Magnus Carlsen, calificat in extremis în sferturile turneului online Lindores Abbey

Magnus Carlsen, calificat in extremis în sferturile turneului online Lindores Abbey

Replica API 23 mai 2020 | 00:00 1208

Campionul mondial de şah Magnus Carlsen s-a calificat in extremis în sferturile turneului online Lindores Abbey, a doua etapă a circuitului organizat de marele maestru norvegian în timpul pandemiei de coronavirus, graţie unei victorii obţinută cu piesele negre la iranianul Alireza Firouzja, de 16 ani, relatează EFE.

Carlsen se afla în situaţia de a părăsi competiţia dacă nu obţinea victoria în ultima partidă a fazei preliminare, în care cei 12 participanţi au jucat unul împotriva altuia în partide de şah rapid. Primii opt clasaţi s-au calificat în sferturi.

După disputarea celor 11 partide, pe primul loc s-a clasat americanul Hikaru Nakamura cu 7,5 puncte, urmată de rusul Serghei Karjakin (7), chinezul Yu Yangyi (6), americanul Wesley So (6), Magnus Carlsen (6,) chinezul Ding Liren (6), rusul Daniil Dubov (5,5) şi armeanul Levon Aronian (5,5 puncte).

Faza sferturilor de finală, în sistem eliminatoriu, debutează sâmbătă după următorul program: Hikaru Nakamura - Levon Aronian, Serghei Karjakin - Danii Dubov, Yu Yangyi - Ding Liren, Wesley So - Magnus Carlsen.

Turneul online Lindores Abbey, care se încheie pe 3 iunie, este a doua competiţie din circuitul Magnus Carlsen Tour şi oferă premii de 150.000 dolari, dintre care 45.000 pentru învingător. Partidele de şah rapid se joacă pe durata a 15 minute, cu zece secunde suplimentare pentru fiecare mutare.

Magnus Carlsen Invitational, prima etapă a turneului online organizat de norvegian, a fost câştigat de campionul mondial după o finală împotriva americanului Hikaru Nakamura.

Între 9 şi 20 august va avea loc marea finală, cu participarea câştigătorilor celor patru turnee ale circuitului. Premiul pentru marea finală va fi de 300.000 de dolari, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272